Media din gimnaziu nu va mai fi luată în calcul la admiterea la liceu, din anul 2023

Media din gimnaziu va dispărea din calculul mediei de admitere la liceu încă din 2023, a anunțat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației. Potrivit acestuia, elevii care acum intră în clasa a opta nu vor mai avea media din gimnaziu ca factor în ecuația mediei de admitere.

Schimbarea face parte din proiectele de legi care fac parte ”România Educată”, prezentate de ministru.

Eliminarea mediei din gimnaziu fusese prefigurată în mai mule declarații anterioare ale ministrului Educației.

“Este în dezavantajul elevilor să iei în calcul această pondere a notelor din gimnaziu pentru că nu mai pot să faci niciun fel de diferență între cei care au note între 9 și 10, conforme cu competențele pe care le posedă și ceilalți elevi care au note între 9 și 10 și nu au nicio legătură cu ceea ce trebuie să însemne un elev de 9 și 10,” este de părere Cîmpeanu.

El a precizat că media respectivă ar putea rămâne, totuși, în formula de admitere, dacă testarea standardizată se va dovedi un succes și va putea fi implementată în clasele din România, la nivel general.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.