Măsuri împotriva comercializării vinurilor falsificate. Ministerul Agriculturii vrea să apere prestigiul vinurilor românești

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a inițiat acțiuni de verificare a calității și conformității tuturor vinurilor existente pe piață. În urma controalelor au fost depistate în depozitele unor distribuitori din județele Buzău, Galați și Neamț unele loturi provenite din Bulgaria, care s-au dovedit a fi falsuri.

Pentru identificarea unor eventuale fraude, probele au fost trimise pentru efectuarea de analize izotopice, specifice identificării prezenţei apei exogene, respectiv a prezenţei alcoolului etilic de altă natură decât cel obţinut prin fermentarea naturală a strugurilor. Probele au fost analizate de către Laboratorul de Spectrometrie de Masă, Cromatografie şi Fizica Ionilor din cadrul Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare Cluj Napoca.

Rezultatele au confirmat prezența apei exogene și a alcoolului de altă origine decât cel provenit din fermentația mustului de struguri (vin pichet) ceea ce reprezintă elementele infracțiunii de falsificare a vinurilor, conform Legii viei și vinului 164/2015.

În urma acestor neconformități depistate, s-au aplicat următoarele măsuri:

– Retragerea de la comercializare a unei cantități de 29.174 l vin falsificat
– Acordarea de sancțiuni contravenționale în valoare de 80.000 lei
– Sesizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea aplicării legislației fiscale
– Sesizarea IGPR – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, în vederea efectuării cercetărilor de specialitate.

În baza protocolului de cooperare și a Planului comun de acțiune între MADR și ANAF pentru verificarea legalității desfășurării activităților de producție și comercializare în domeniile produselor viticole, se monitorizează toate loturile de vin de masă provenite din Bulgaria.
Piața vinurilor din România este recunoscută ca o piață care oferă consumatorilor produse de foarte bună calitate și diversitate, iar Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are obligația de a proteja acuratețea și prestigiul vinurilor românești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.