Măsuri după declararea stării de urgență! Unii romani ar putea scăpa câteva luni de plata ratelor la bancă. Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat sâmbătă seara, la Digi24, că poartă discuții cu mediul bancar pentru ca cetățenii care au rate la bănci să poată plăti cu întârziere, date fiind dificultățile generate de criza epidemiei de coronavirus.

„Avem discuții cu sistemul bancar să amâne plata cu două-trei luni a ratelor”, a spus ministrul Finanțelor, precizând că reprezentanții băncilor au răspuns pozitiv apelului făcut de guvern pentru găsirea de soluții în vederea ajutorării populației. Întrebat dacă această amânare de plată ar fi doar pentru cei aflați în carantină sau pentru categorii mai largi de cetățeni, Cîțu a spus că nu știe încă, discuțiile nu s-au finalizat.

Comments

comments