Accident neobişnuit marţi seară, pe Transfăgărăşan. O maşină de fiţe, BMW seria 7, s-a prăbuşit circa 20 de metri într-o râpă la 3 kilometri de tunelul de la Bâlea Lac. Nimeni nu a fost rănit dintr-un motiv foarte simplu: în maşină nu era nimeni!
Proprietarul, un tânăr de 28 de ani, şi prietenul său coborâseră să facă poze peisajului din jur. Din păcate pentru ei au uitat un lucru elementar: să tragă frâna de mână şi să asigure maşina. Care a luat-o singură la vale şi s-a oprit în râpă!
Pompierii de la ISU Argeş au ajuns rapid la ei, fiind trimis la intervenţie chiar echipajul detaşat pe timpul verii la Cota 2000, la Baza de salvare Salvamont, situată la doar doi kilometri de locul accidentului, Aceştia au asigurat autovehicolul şi l-au scos din râpă.