Marea sărbătoare a Sfintei Parascheva! Astăzi e bine să se împartă celor sărmani must şi vin nou, dar şi pâine

941 views

Astăzi este zi de mare sărbătoare pentru credincioşii care o sărbătoresc pe Sfânta Parascehva.

Considerată una dintre cele mai populare sfinte din tradiţia creştin-ortodoxă, Parascheva, celebrată în fiecare an pe 14 octombrie, este mare făcătoare de minuni.

Astfel, conform tradiţiei, pe 14 octombrie este interzis să calci, să cosi, să faci mâncare sau alte treburi în gospodărie, dacă vrei să eviţi durerile de cap şi cele oculare. Conform unei superstiţii străvechi, printre bucatele mâncate sau date de pomană nu trebuie să se numere şi cele cu cruce, nucile, castraveţii sau pepenele roşu. În schimb, e bine să se împartă celor sărmani must şi vin nou, dar şi pâine sau lipie.

Sfânta Parascheva se roagă lui Dumnezeu şi pentru femeile însărcinate

Ocrotitoarea femeilor însărcinate Sfânta Parascheva se roagă lui Dumnezeu şi pentru femeile însărcinate. Pentru femeile însărcinate se spune în popor că este bine să împarţi unor copii sărmani. Vei avea astfel parte de ocrotirea Sfintei la naştere, iar naşterea ta va fi una uşoară, fără dureri.

Mai mult, în această zi se fac şi previziuni ale vremii ţinându-se cont de somnul oilor. “Dacă oile dorm înghesuite şi strânse laolaltă în această zi, ciobanii cred că iarna care va veni va fi una lungă, grea şi friguroasă. Dacă în schimb oile dorm risipite, iată un semn că iarna care va veni va fi domoală şi blândă”, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor.

De asemenea, se spune că în apropierea zilei de 14 octombrie, Sfânta Parascheva se arată în visele multora, uneori pentru alinarea celor bolnavi sau în suferinţe sufleteşti, alteori pentru a-i dojeni pe cei care fac rău.

Sfanta Parascheva s-a nascut in secolul al XI-lea, in satul Epivat din Tracia, pe tarmul Marii Marmara, in apropiere de Constantinopol (azi Istanbul). Se spune ca pe cand avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit intr-o biserica cuvintele Mantuitorului: “Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o determina sa-si daruiasca hainele sale saracilor.

Urmand sfaturile unor vietuitori alesi, se indreapta spre tinutul Pontului, oprindu-se la manastirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va ramane cinci ani. De aici a plecat spre Tara Sfanta, in dorinta de a-si petrece restul vietii in locurile sfinte. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat intr-o manastire de calugarite in pustiul Iordanului. Un inger i-a spus in vis sa se reintoarca in locurile parintesti. Din Constantinopol s-a indreptat spre Epivat, fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. Aici, impacata cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, si-a dat sufletul, potrivit crestinortodox.ro.

Potrivit traditiei, se spune ca un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat in mare. Valurile l-au adus la tarm, iar un sihastru care traia acolo a rugat pe niste crestini sa-l ingroape dupa randuiala crestineasca. Sapand o groapa, acestia au gasit trupul Cuvioasei Parascheva neputrezit si plin de mireasma. Cu toate acestea, au pus alaturi de ea si trupul corabierului. Dar in noaptea urmatoare, unul dintre cei care sapasera groapa a visat o imparateasa asezata pe un scaun luminat si inconjurata de ingeri, iar unul dintre acestia il mustra pentru ca n-a scos din groapa trupul Cuvioasei Parascheva. Iar imparateasa pe care o vazuse in vis i-a poruncit sa ia degraba trupul ei si sa-l aseze undeva la loc de cinste.

Credinciosii au inteles ca este un semn de la Dumnezeu, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormant si l-au asezat in biserica Sfintii Apostoli din Kallicrateia. Imediat dupa aceea au avut loc vindecari uimitoare in urma rugaciunilor care se faceau langa cinstitele sale moaste.

Comments

comments