Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, cunoscut și sub numele de Sfântul Dumitru, este celebrat anual de biserica ortodoxă la data de 26 octombrie. Recunoscut drept ocrotitor al orașului Tesalonic, al tinerilor, al soldaților și al celor aflați în suferință, el rămâne unul dintre cei mai cinstiți sfinți, cu o influență puternică asupra credincioșilor și a tradițiilor religioase și culturale asociate zilei sale.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir a fost un martir creștin și sfânt militar din secolul al III-lea, care a trait în vremea împăraților Dioclețian (284–305) și Maximian (286–305), în cetatea Tesalonic. Sfântul Mucenic este recunoscut ca unul dintre cei mai importanți sfinți militari, fiind venerat atât în biserica ortodoxă, cât și în biserica catolică de rit bizantin și roman. Sărbătoarea sa se ține pe 26 octombrie, iar credincioșii ortodocși care urmează calendarul iulian îl cinstește pe 8 noiembrie.
Potrivit relatărilor din Sinaxar, Dimitrie a fost fiul prefectului din Tesalonic. După moartea tatălui său, a fost numit guvernator al orașului. Deși ocupa o funcție înaltă, Dimitrie nu și-a ascuns credința în Hristos, fapt pentru care a fost aruncat în temniță. (În acea perioadă, creștinii erau forțați să lupte cu gladiatorii, devenind aproape întotdeauna victime sigure.) Potrivit tradițiilor creștine, un tânăr creștin, Nestor, i-a cerut binecuvântarea Sfântului Dimitrie pentru a-l înfrunta pe Lie, gladiatorul favorit al împăratului, care ucidea fără milă. Dimitrie l-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci pe frunte și i-a spus: „Du-te și pe Lie îl vei birui, iar pe Hristos Îl vei mărturisi.” Prin rugăciunile Sfântului, Nestor a reușit să-l doboare pe Lie, punând capăt luptelor sângeroase. Mâniat de această întâmplare, împăratul Maximian a poruncit ca Nestor să fie decapitat, iar Sfântul Dimitrie să fie străpuns cu sulițele.
Sfântul Dimitrie a fost martirizat în cetatea Sirmium (astăzi Sremska Mitrovica, în Serbia). Se spune că din trupul mucenicului, nu a curs sânge, ci mir bine mirositor, care tămăduia bolile și aducea alinare celor care îl chemau cu credință.
După moartea sa, în Salonic, a fost ridicată o bazilică peste mormântul său, care a devenit un important centru de pelerinaj. După cucerirea otomană din 1430 (cucerirea otomană din 1430 se referă la cucerirea Salonicului, după un lung asediu între 1422 și 1430), bazilica a fost transformată în moschee, însă a redevenit biserică în 1912, după recucerirea orașului de către greci în timpul Primului Război Balcanic. Edificiul paleocreștin original există și astăzi, fiind principalul sanctuar dedicat Sfântului.
Totuși, o icoană din secolul al XI-lea, provenită din Sinai, îl prezintă din nou în haină civilă, păstrând astfel tradiția timpurie a reprezentărilor sale.
O altă icoană din Sinai, datând din perioada cruciadelor și pictată în a doua jumătate a secolului al XII-lea, îl înfățișează pe Sfântul Dimitrie alături de Sfântul Gheorghe. În această reprezentare, cei doi sfinți sunt călare: Sfântul Gheorghe pe un cal alb, iar Sfântul Dimitrie pe un cal negru. Scenele simbolizează biruința credinței asupra răului: Sfântul Gheorghe este arătat străpungând cu sulița un balaur, în timp ce Sfântul Dimitrie este reprezentat biruindu-l pe gladiatorul Lie, luptătorul păgân care simbolizează forțele întunericului și ale necredinței. Această icoană este una dintre cele mai cunoscute reprezentări iconografice bizantine în care cei doi mari mucenici militari apar împreună, exprimând curajul, credința și jertfa pentru Hristos.
O tradiție veche din mediul rural spune că, în ajunul sărbătorii Sfântului Dumitru, se aprind focuri peste care copiii sar, pentru a fi sănătoși și voioși pe tot parcursul anului. Acest foc, numit și „Focul lui Sumedru”, are și rolul de a alunga spiritele rele și, conform superstițiilor, de a încălzi sufletele celor plecați dintre noi. După ce focul se stinge, oamenii aruncă un cărbune în grădină, pentru ca pământul să devină roditor. Obiceiul simbolizează renașterea și puterea vieții.
