Mare sărbătoare astăzi – Sfântul Dumitru. Ce nu trebuie să faci ca să nu ai ghinion

În fiecare an, pe 26 octombrie, creștinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru. Această sărbătoare este întâmpinată în fiecare an cu hramuri răsunătoare, pomeni cu colaci delicioși, dar și jocuri cu focuri vii.

Mai mult, prăznuirea Sfântului Dumitru marchează și ultima dintre cele mai importante sărbători ale toamnei.

Printre cele mai spectaculoase obiceiuri care se săvârsesc în ajun de Sâmedru sunt focurile vii. În ajunul sărbătorii, în noaptea de 25 octombrie se ține „Focul lui Sâmedru”, moment în care oamenii obișnuiesc să aprindă focuri în curți sau pe dealuri, peste care copiii sar pentru a fi sănătoși, iar tinerii să se căsătorească.

Conform tradiției, persoanele care sar peste flăcări vor fi sănătoși întregul an și feriți de necazuri, nenorociri și boli. Rolul focului este de a alunga atât fiarele dar are și puteri roditoare, astfel încât, după ce este stins, oamenii obișnuiesc să arunce în gradină cenușa și cărbunii rămași.

De Sfântul Dumitru nu trebuie folosit pieptănul

Femeile mai înaintate în vârstă, în special cele din mediul rural, obișnuiesc să împartă covrigi, nuci, mere, pâine, struguri și prune uscate tuturor celor care sar peste foc.

De asemenea, în această zi se pomenesc și morții și se dă de pomană coliva de Sâmedru dar și colaci în formă de cruce.

Tot astăzi se taie și coama cailor tineri pentru ca aceasta să crească frumoasă.

Totuși, de Sfântul Dumitru nu trebuie folosit piaptănul. În caz contrar, vei atrage asupra ta necazuri și primejdii.

Conform credintei populare, Sfântul Dumitru este ziua în care toate socotelile sunt lichidate (chirii, împrumuturi), care au fost făcute cu șase luni în urmă, însă și încheierea altora noi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.