Mare grijă la ce postați pe rețelele de socializare! Carmen Dan înființează poliția Facebook-ului

1,476 views

Mare grijă la ce postați pe rețelele de socializare! Carmen Dan înființează poliția Facebook-ului. Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, vrea ca polițiștii să identifice, verifice și mai apoi să sancționeze orice persoană care citez “încalcă normele de drept” pe rețelele de socializare.

La sfârșitul lunii septembrie, în timpul unor audieri în Comisia de Apărare a Senatului un senator PSD a întrebat-o pe Carmen Dan: „Nu avem pentru Facebook niciun control. Credeți că Guvernul poate iniția acest tip de legislație?”. Ministrul de Interne i-a răspuns: „Este un demers pe care avem toată disponibilitatea să îl facem”.

Carmen Dan nu neagă că ar exista demersuri legislative în acest sens. „Am folosit fraza la care faceți referire (…) în contextul în care unii membri ai comisiei au spus că sunt persoane care îi amenință folosind rețelele de socializare sau care chiar incită la violență, solicitând modificarea legislației în vederea ușurării procesului de identificare și sancționare a acestora”, a răspuns Carmen Dan.

Ministrul a mai precizat și că răspunsul dat în Senat „a fost legat strict de amenințările și instigările la violență propagate prin intermediul rețelelor de socializare și nu în sensul de a restricționa dreptul la liberă exprimare.

Comments

comments