Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene, anunță noi ajutoare pentru tineri și angajați

  • Ministrul Marcel Boloș a anunțat noi ajutoare pentru tinerii și angajații români.
  • Stagii de practică pentru 50.000 de elevi și studenți, finanțate din fonduri europene.
  • MIPE lansează ghiduri pentru apeluri în valoare de 283 milioane euro 

 

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lăsat în consultare publică ghiduri ale solicitantului pentru patru apeluri de proiecte ce vor fi finanțate prin Programul Educație și Ocupare și prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027.

 

2023 este un an intens în domeniul fondurilor europene, pentru că ne-am propus să lansăm 490 de apeluri de proiecte prin Politica de Coeziune și alte 44 prin PNRR.

Primele ghiduri ale solicitantului pentru perioada 2021 – 2027, pentru proiecte finanțate prin Programul Tranziție Justă, au fost lansate în dezbatere publică în cursul săptămânii trecute, iar acum avem alte patru care pregătesc accesul la finanțare în domenii precum ocuparea, educația, dezvoltarea locală.

Sunt intervenții cu un profund impact social care creează oportunități pentru tineri să dobândească o educație și o calificare în acord cu cerințele angajatorilor, permit adulților să se adapteze, prin formare continuă, schimbărilor de pe piața muncii în contextul evoluțiilor tehnologice rapide și al digitalizării.

Prin intermediul stagiilor de practică, studenții și tinerii profesioniști pot face legături cu potențiali angajatori, își pot construi un portofoliu de proiecte și pot înțelege mai clar așteptările și cerințele din industria lor de interes. Sunt bani pe care îi investim în oameni, în abilitățile sau în bunăstarea lor, și care ne ajută să le oferim oportunități de dezvoltare aici, în țară”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

 

Cele 3 apeluri în valoare totală de 283 de milioane de euro lansate prin Programul Educație și Ocupare vizează următoarele tipuri de intervenții:

Apelul „Adaptarea serviciilor educaționale adresate elevilor și personalului didactic din învățământul profesional și tehnic – Stagii de practică pentru elevi” dispune de un buget total de 102,37 milioane de euro pentru sprijinirea a 40.000 de elevi din învățământul profesional, tehnic și dual pentru a participa la programe de pregătire practică.

Vor fi finanțate proiecte cu o valoare minimă eligibilă de 201.000 euro atât pentru regiunile mai puțin dezvoltate cât și pentru regiunea București Ilfov, valoarea maximă eligibilă a unui proiect fiind de 500.000 euro. Beneficiari eligibili sunt unități școlare din învățământul profesional și tehnic, precum și inspectoratele școlare, iar printre activitățile eligibile se numără derulare stagiilor de practică pentru elevi și implementarea programelor de dezvoltare a competențelor antreprenoriale ale elevilor, inclusiv competențe antreprenoriale verzi.
Prin apelul „Promovarea dezvoltării programelor de studii terțiare de înaltă calitate, flexibile și corelate cu cerințele pieței muncii – Stagii studenți“, cu un buget total de 68,96 milioane de euro vor fi sprijiniți 9.453 studenți pentru a participa la programe de pregătire practică. Obiectivul vizat prin finanțarea acestui tip de proiecte este creșterea ratei de participare a studenților la programele de învățare la locul de muncă (ex. stagii de practică, internship-uri) prin intermediul parteneriatelor nou înființate/dezvoltate care să faciliteze inserția pe piața muncii a absolvenților de studii universitare terțiare. Beneficiarii eligibili în cadrul acestui apel sunt instituțiile de învățământ superior acreditate, angajatori publici sau privați, alte entități relevante.

Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este de 201.000 euro, iar valoarea maximă este de 1.400.000 euro

Activitățile eligibile includ implementarea de programe de dezvoltare a competențelor antreprenoriale, inclusiv pentru adaptarea competențelor și calificărilor legate de mediu, climă, energie, economia circulară și bioeconomie si pentru dobândirea competențelor cerute de sectoarele legate de tranziția climatică; sprijinirea unor parteneriate sustenabile cu potențiali angajatori, care să faciliteze inserția socio-profesională a viitorilor absolvenți, prin stagii de practică de specialitate, programe de internship etc.; (inclusiv prin finanțarea mobilităților), sprijinirea studenților în vederea integrării pe piața muncii, inclusiv prin formarea de competențe socio-emoționale; susținerea angajabilității absolvenților de învățământ terțiar prin realizarea de analize în vederea identificării unor nevoi orizontale de dezvoltare a ofertei educaționale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.