Vineri, după încheierea negocierilor PSD – ALDE, s-a decis noua conducere a Consiliului Judeţean Argeş.

Astfel, echipa ce se va instala în această săptămână la CJ va fi următoarea: Dan Manu – preşedinte, Ion Mânzînă – vicepreşedinte şi, mai mult ca sigur, Simona Brătilescu – co preşedinte ALDE Argeş –・vicepreşedinte.

În ce priveşte reprezentanţii PSD, aceştia au fost anunţaţi oficial printr-un comunicat de presă. „Vineri, 10 iunie, a avut loc ședința Biroului Permanent al PSD Argeș. Ca urmare a deciziilor Comitetului Executiv Central privind strategia de alianțe s-au emis următoarele hotărâri.
# Alianța care se formează PSD -ALDE – UNPR va face toate diligențele necesare ca, în cadrul viitoarei regionalizări teritoriale, capitala regiunii din care județul Argeș va face parte să fie la Pitești.
# Alianța PSD – ALDE Argeș va susține, la toamnă, după alegerile parlamentare, nominalizarea unui membru PSD Argeș într-o funcție de demnitate publică.
# În cadrul Biroului Permanent s-a votat ca domnul Ion Mînzînă, vicepreședinte PSD Argeș, să fie susținut pentru funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, urmând ca cea de-a doua funcție să revină ALDE”・se arataă în comunicat.

Numele Simonei Brătulescu nu a fost confirmat, încă oficial de ALDE dar a fost vehiculat în discuţii informale.

Comments

comments