Therme București lansează sâmbătă, 10 iunie, cea mai mare plajă urbană din Europa – Sands of Therme.

La câteva minute de oraș, vizitatorii centrului se pot bucura de un litoral compus din 30.000 de metri pătrați de plajă, precum și alte atracții ce recreează atmosfera vacanței de vară: piscină tropicală, 1.500 de șezlonguri pe nisip, peste 600 de palmieri, 40 de măslini, terenuri de fotbal și volei și un Concept Beach Club.

Investiția totală a proiectului se ridică la 5 milioane de euro și plasează Bucureștiul în liga selectă a capitalelor europene cu plaje urbane, precum Lisabona, Berlin, Viena, Paris, Moscova sau Hamburg, potrivit unui comunicat al companiei.

În zona dedicată relaxării, The Palm, pe lângă plaja generoasă cu nisip fin, vizitatorii se pot relaxa într-o piscină de 720 metri pătrați, cu o temperatură constantă de 30 de grade Celsius și o adâncime de 1,26 de metri, a cărei capacitate este similară piscinei interiorare din zona The Palm.

Piscina cu pool bar, situată în zona de sud a zonei The Palm, dispune de 171 de locuri de relaxare – locuri la bar, locuri la mese, pe banchetă și șezlonguri în apă – și este înconjurată de vegetație exotică, palmieri spectaculoși cu înălțime de până la 7 metri și gradene cu șezlonguri.

Plaja Sands of Therme găzduiește și un Concept Beach Club, cu mai multe zone dedicate: Cocktail Bar, Gelateria Carte d’Or, Coffee Shop, Beer Bar (cu locuri la masă și la bar) și VINO Wine Bar, dar și o zonă de grill, Beach Barbeque.

Și pe plaja zonei dedicate familiei, Galaxy, vizitatorii se pot relaxa pe cele 1.000 de șezlonguri pe nisip, întinse pe o suprafață de 7.500 de metri pătrați.

Pentru vizitatorii amatori de activități sportive, Sands of Therme găzduiește două terenuri de volei și un teren de fotbal pe nisip, ce recreează întocmai atmosfera de la malul mării, urmând ca în curând să fie deschis și un teren de fotbal pe iarbă.

Grădină mediteraneană

Una dintre marile atracții care completează atmosfera exotică de pe plaja Sands of Therme este oaza de verdeață mediteraneană compusă din 600 palmieri și 40 de măslini, originari din zona mediteraneană. Vegetația exotică include și specii rare de palmieri, printre care Washingtonia robusta, palmieri originari din California, plantați în pisicina exterioară și împrejurimile acesteia. Palmierii au peste 7 metri înălțime și „vârste” cuprinse între 35 și 40 de ani, iar frunzele acestora pot ajunge pana la 2,5-3 metri lungime.

O altă specie rară de palmieri este Trachycarpus fortunei, originari din centrul Chinei, Japonia și India. Cei de pe plaja Therme au înălțimi între 3,5 și 5 de metri și pot fi admirați în împrejurimile piscinei exterioare și ale Beach Barbeque-ului.

Decorul mediteranean din apropierea Barbeque Bar-ului este completat de cei 40 de măslini aduși din Spania.

Comments

comments