Maestrul Dumitru Fărcaș a murit la vârsta de 80 de ani. Celebrul taragotist s-a stins într-un spital din Cluj, unde era internat în urma unui infarct.

Fărcaș a împlinit 80 de ani în luna mai, ocazie cu care a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Serviciu Credincios“ în grad de cavaler.

Născut pe 12 mai 1938, Dumitru Fărcaş era originar din Maramureş, însă s-a stabilit în Cluj-Napoca după terminarea studiilor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“, în 1967. La începutul carierei sale, începând cu anul 1959, Dumitru Fărcaş a făcut parte din Ansamblului Folcloric Naţional „Transilvania“, cunoscut atunci sub numele de Ansamblul „Maramureşului“, fiind membru fondator.

În 1962, a preluat Ansamblul „Mărţişorul“ al Casei de Cultură a studenţilor din Cluj-Napoca, împreună cu care a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale. Din anul 1970 a devenit membru al Uniunii Artiştilor Muzicieni din Elveţia „SUISSA“. În anii 1977 şi 1999, artistul a primit din partea Institutului Smithsonian Washington DC, SUA, diplome de onoare. De-a lungul carierei sale i s-a acordat titlul de onoare al oraşelor Phenian (Coreea de Nord), Cluj-Napoca, Bucureşti, Reşiţa şi Baia Mare.

Comments

comments