Luni, ultima zi pentru a solicita amânarea ratelor la bănci! Condiţiile pe care trebuie să le îndepliniţi. Românii mai au doar câteva zile la dispoziţie până când pot cere amânarea plăţii ratelor. Până luni, 15 martie 2021, cei care doresc suspendarea ratelor pentru o perioadă de maximum nouă luni, pot depune o cerere către instituţiile bancare şi nebancare.

Măsura se aplică creditelor contractate până în data de 30 martie 2020 şi prevede o suspendare a ratelor în acest an pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi maximum nouă luni.

Cei interesaţi să acceseze această măsură trebuie să îndeplinească o serie de condiţii.

  • să nu aveți restanţe la plata creditului
  • să depuneți o cerere la bancă până pe data de 15 martie 2021
  • să declarați pe proprie răspundere că veniturile au scăzut ca urmare a pandemiei
  • amânarea ratelor să nu depăşească 9 luni cumulate în anii 2020 şi 2021.

Decizia amânării ratelor trebuie luată după o informare riguroasă. Ratele din perioada de amânare nu se şterg şi nici măcar nu sunt ”îngheţate”, ci vor fi adăugate la efortul de plată după expirarea acestei perioade de amânare. Ratele pentru creditele ipotecare vor fi cu până la 13 procente mai mari, iar cele pentru creditele de nevoi personale vor creşte cu aproximativ 6%.

Aproximativ 560.000 de debitori au beneficiat până acum de moratorii legislative şi private, adică 14,7% din totalul creditelor acordate de sectorul bancar.

Comments

comments