În ședința Consiliului Național al Federaţiei „Sanitas“din România din data de 26 octombrie, s-au analizat impactul şi rezultatele acțiunilor sindicale din ultima lună. „Având în vedere atitudinea cel puţin indiferentă a guvernanților şi, în același timp, creșterea nivelului de nemulțumire a colegilor nedreptățiți ca urmare a punerii în aplicare a OUG 20 şi 43/2016, Consiliul Naţional a decis respectarea calendarului de acțiuni stabilit la ședința din septembrie” au anunțat reprezentanții „Sanitas“.

Astfel, luni, 31 octombrie, sindicaliștii vor intra în grevă generală. În Argeş, potrivit preşedintei Sanitas Argeş, Doina Fănică, se vor rezolva integral doar urgenţele. „Ambulatoriile de specialitate vor fi închise, pe perioadă nedeterminată, iar pe secţiile de spital se va lucra cu doar o treime din personal. Toate cerererile vor fi direcţionate către Urgenţe, singurul loc unde se va lucra normal. Anunţasem această grevă, ca urmare a atitudinii celor din Guvern, care nu au rezolvat absolut nimci din solicitările noastre. Situaţia este cu atât mai grabă în contextul dat de ultimele informaţii apărute, cum că ministerul Sănătăţii va returna către bugetul de stat 500 de milioane de lei, nefolosiţi! Asta, în condiţiile în  care ni s-a răspuns mereu că nu sunt bani! Nici măcar pentru proprii subordonaţi, personalul TESA şi cei din DSP-uri. Cu banii necheltuiţi ar fi putut fi plătit perosnal care să acopere deficitul de oameni din sistem. Dar asta denotă nepăsare, indiferenţă şi incompetenţă la nivelul guvernanţilor! Cred că această situaţie a înrăit şi pacienţii, pentru că, vă daţi seama, era şi în interesul lor. Fie că se cheltuiau banii angajând personal, fie că se cumpăra aparatură, ar fi ajuns să beneficieze şi ei de bani!”・ne-a declarat Doina Fănică, preşedinta Sindicatului Sanitas Argeş.

Potrivit liderilor sindicaliştilor din Sănătate, mingea este în curtea Parlamentului. Luni, se aşteaptă un aviz pozitiv pentru cererile de modificare a OUG 20 de la Comisia de Muncă, Buget şi Juridic , cele de la Comisia de Sănătate fiind obţinute încă de săptămâna trecută, şi o discuţie publică, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor. În funcţie de deciziile ce vor fi luate, se poate întrerupe greva sau se păoate decide continuarea protestului.

„€Sper ca pacienţii să ne fie alături şi să înţeleagă că nu avem alternativă! mai spune Doina Fănică.

„€Ne cerem scuze anticipat faţă de toţi pacienții care, într-un fel sau altul, vor fi afectați de acțiunile noastre şi facem apel la fiecare dintre aceștia să aibă minimă răbdare şi înțelegere faţă de colegii noştri care nu doresc decât să reclădească demnitatea lucrătorilor din sistemul sanitar public de stat. În același timp facem un nou apel către toate partidele politice parlamentare să dea dovadă de maturitate şi să îşi asume repararea inechităților şi nedreptăților inacceptabile generate de cele două Ordonanțe de Urgență criticate – 20/2016 și 43/2016, în cel mai scurt timp posibil, putând astfel să deblocheze activitatea în sistemul sanitar public de stat“ se arată în comunicatul oficial al Federaţiei „Sanitas“din România.

Comments

comments