Lucrările la cele trei stadioane pentru Campionatul European de Fotbal 2020 sunt în grafic

Vicepremierul Vasile-Daniel Suciu și Gheorghe Popescu, consilierul onorific al premierului Dăncilă, au vizitat miercuri, 10 iulie, cele 3 stadioane pe care se vor desfășura meciuri în timpul Campionatului European de Fotbal 2020 și au prezentat stadiul lucrărilor în cadrul unei conferințe de presă:

„€Este extrem de important să urmărim în continuare termenele şi să verificăm în mod constant stadiul şi calitatea execuţiei lucrărilor la aceste obiective, nu numai pentru a ne respecta angajamentele, ci și pentru a beneficia de baze sportive moderne, sigure şi eficiente, care să ridice Bucureştiul la un nivel de infrastructură sportivă similar cu cel al marilor orașe europene” a subliniat viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu.

La Stadionul Steaua lucrările de infrastructură s-au executat în proporție de 95%, iar în acest moment, se desfășoară lucrări la partea de suprastructură a stadionului. Pentru Stadionul Giulești au fost finalizate lucrările de demolare a construcției vechi, se execută lucrări pentru incinta de piloți forați, urmând ca la începutul săptămânii viitoare să fie obținută Autorizația de Construire.

Totodată, au fost finalizate lucrările de demolare a construcțiilor existente pe Stadionul Arcul de Triumf, iar luni, 8 iulie a.c., au început lucrările de infrastructură la acest stadion (săpătura și fundațiile de beton armat).

Care este situația lucrărilor la Stadionul Steaua, la Stadionul Giulești-Valentin Stănescu și la Stadionul Arcul de Triumf: https://tinyurl.com/yxbgmded.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.