Lucreţiu Tudor, propus de primarul Cristian Gentea, noul viceprimar al Piteştiului! El a obţinut 13 voturi din 23. Contracandidaţii săi, Sorin Apostoliceanu de la PNL a obţinut 6 voturi iar Mihai Mihăilescu de la USR, doar 4!
În precedentul mandat, el a fost city-managerul oraşului şi mâna dreaptă a primarului Gentea, care i-a delegat câteva sarcini extrem de importante, printre care realizarea documentaţiei pentru noul stadion şi „pressingul” la autoritățile centrale pentru obținerea aprobărilor necesare cât mai rapid. Lucru de care s-a achitat cu brio!
Noul viceprimar are o vastă experienţă profesională, el având ani buni de muncă în cadrul finanțelor publice, de la ofițer antifraudă la Garda Financiară până la funcția de director executiv al Finanțelor Publice Argeș.