Persoanele care au locuit timp de 30 de ani în 24 de localități vor avea dreptul să se pensioneze cu doi ani mai devreme, fără penalități, având în vedere noxelor produse de combinatele chimice din aceste orașe, au decis, marți, 3 octombrie, senatorii.

De reducerea vârstei de pensionare beneficiau până acum persoanele aflate în această situație din Baia Mare, Copșa Mică, Târgu Mureș, Zlatna și din localitățile miniere din Valea Jiului.

Prin propunerea legislativă adoptată marți, de aceeași facilitate vor beneficia și locuitorii din Anina, Armeniș, Ciudanovița, Bacău, Brăila, Dragotești, Drobeta-Turnu-Severin, Jilț, Fărcășești, Mătăsari, Motru, Moldova Nouă, Negomir, Onești, Oțelul Roșu, Plopșoru, Reșița, Râmnicu Vâlcea, Rovinari, Slatina, Suceava, Târnăveni, Turnu Măgurele și Urdari. Citiți mai mult pe profit.ro

Comments

comments