Litigiu între Curtea de Conturi şi Direcţia Agricolă Argeş pentru 130 kg de folie

779 views
Anul trecut, Curtea de Conturi a efectuat un control la Direcţia Agricolă Argeş, în urma căruia s-a stabilit că instituţia nu putea justifica suma de 2.200 de lei, care reprezenta, de fapt, un ajutor acordat unor fermieri care cultivau legume în solarii. Banii respectivi aveau ca destinaţie achiziţionarea de folie şi au fost atribuiţi în baza ajutorului de minimis care se acordă, în temeiul unei Hotărâri de Guvern, întreprinzătorilor în vederea dezvoltării şi modernizării activităţii pe care aceştia o desfăşoară. Totuşi, conform verificărilor celor de la Curtea de Conturi, s-a dedus că Direcţia Agricolă ar fi acordat mai mulţi bani faţă de cât ar fi avut nevoie, în realitate, fermierii respectivi. „Este vorba despre două ferme din Vedea pentru care noi am dat acest ajutor, care echivalează cam cu 130 de kg de folie de solarii. Este un ajutor pentru legumele protejate, iar inspectorii de la Curtea de Conturi ne-au reproşat că nu am făcut măsurătorile bine şi că s-ar fi cumpărat mai multă folie faţă de cât a fost nevoie. Ne-au spus că măsurătorile lor nu corespund cu ale noastre”, ne-a declarat directorul Direcţiei Agricole Argeş, Corneliu Vasilescu. Bazându-se, totuşi, pe experienţa angajaţilor săi, Direcţia a refuzat să plătească respectiva diferenţă de bani şi a contestat în instanţă decizia Curţii de Conturi, decizie ce urmează să fie analizată de judecători în decursul acestui an.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI