Născut în anul 1943 în satul Fâlfani din comuna Stolnici, Marian Nistor, liderul legendarei trupe Savoy, este un alt nume mare cu care Argeşul se mândreşte.

„De judeţul Argeş mă leagă foarte multe lucruri. În primul rând mama mea este născută în fosta comună Fâlfani, acum sat în comuna Stolnici. Aici mi-am început şi eu copilăria după care ne-am mutat la Bucureşti. Aveam vreo 5 anişori… Îmi amintesc că în multe vacanţe mergeam pe dealurile de la Fâlfani, cu unele rude apropiate, unde păşteam vitele. Pot spune că Argeşul este leagănul copilăriei mele şi unde mă întorc cu drag de fiecare dată“, a declarat marele artist la „Ziua comunei Stolnici“, unde a participat în calitate de fiu al localităţii. „Cetăţean de onoare“ al comunei Stolnici şi „Fiu al Argeşului şi Muscelului“, distincţie primită anul trecut cu ocazia „Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului“, Marian Nistor trăieşte astăzi dintr-o amărâtă de pensie.
Trei milioane de albume vândute, milioane de lei băgate în contul statului şi un record neegalat în România: peste 10.000 de concerte până în ’89. Aşa arată, în cifre, realizările celui mai popular grup din vremea comunismului, Savoy. La 70 de ani, emblema trupei, Marian Nistor îşi duce istoria mai departe, cu demnitate, în ciuda umilinţei pe care o ascunde: o pensie de 700 de lei, singurul venit al familiei sale. “Omul cu bentiţa” a acordat ziarului Libertatea un interviu emoţionant.

Libertatea: Ce mai faceţi?
Marian Nistor: Mi-a lăsat Dumnezeu o viaţă frumoasă. Şi o nevastă la fel. Mă simt minunat, mai ales că sunt mai slab cu 25 de kilograme.

Văd că nu vă despărţiţi de bentiţă nici iarna…
Am încercat să renunţ la ea, dar se sperie oamenii când mă văd fără ea. Mai ales vecinii, care au devenit superstiţioşi: dacă nu am bentiţă, e lucru rău.

Pe lângă pensie, aveţi şi alte venituri?
Mai primesc drepturi de autor o dată la circa trei luni. Nu e o sumă importantă. Având în vedere că am lansat circa 1.000 de cântece, iau cam un leu pentru fiecare melodie. Cântări nu prea avem, asta din cauza colegilor din branşă “binevoitori”. Recunosc, ne mai ajută oamenii de bine, prieteni adevăraţi, care ne susţin.

Sunteţi un om mândru!
Dacă o să fiu văzut vreodată, la un colţ de bloc cântând la nai, nu o să o fac pentru bani, ci de plăcere. Nu-mi doresc ca statul să-mi dea ce nu mi se cuvine, ci doar o pensie de merit, o părticică la câte milioane am adus în topul BBC.

Aţi fost solistul singurei formaţii româneşti ce a avut melodii în topuri occidentale, înainte de ’89.
Melodia “Domnişoară”, cântată în limba română, a atins prima poziţie în topul realizat de BBC. A staţionat acolo timp de 4 săptămâni consecutive. Tot o lună a fost numărul 1 la radioul public din Suedia, iar “Ciobănaşul” a fost imnul UNICEF.  

La cât de multe spectacole aţi avut, aţi câştigat enorm din ’68 până în ’89.
Da, dar aproape trei sferturi din onorariu se duceau la finanţele statului. Au fost bani mulţi, dar şi noi eram mulţi şi aveam cheltuieli, instrumente, ţinute de scenă, familii. Poate faptul că am venit din zona muncii ne-a învăţat să fim cumpătaţi cu banii. eg de şcoală cu Gheorghe Zamfir  

Cu cenzura aţi avut probleme?
Au fost cu ochii pe noi, mai ales că am refuzat politicos să cântăm cântece patriotice. Versurile noastre erau scrise de poeţi consacraţi, nu prea au avut ce să ne facă. Singurul compromis, îmi ascundeam crucifixul când mergeam la emisiuni televizate şi ne legam mereu părul cuviincios.

La nai mai cântaţi?
Nu pot să uit aşa ceva, am fost coleg la şcoală cu Gheorghe Zamfir şi am avut profesori buni. De asemenea, sunt solist, cânt la chitară, chitară bass, clape, orgă bisericească, muzicuţă, percuţie.

Alături de dumneavoastră s-au făcut cunoscute mari nume ale ale muzicii uşoare…
Au cântat cu noi mai toate solistele care au ajuns în frunte. Cu o singură excepţie – Aura Urziceanu, că nu era în ţară.

C.V. Tudor a mărturisit că a fost mare crai în tinereţe. I-aţi fost bun prieten de chefuri…
Eu cu Vadim ne-am contopit activitatea muzical, politic şi în d-ale vieţii! No Comment, sunt un om însurat.

În ciuda dezamăgirilor dvs. în ceea ce priveşte respectul şi pensia, văd că purtaţi stema naţională pe frunte.
Dincolo de privaţiuni, rămân un patriot. Puteam să plec afară, însă mai toate satisfacţiile le-am avut aici. Pe cât e de rea, pe atât e de frumoasă viaţa de român.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI