Liceu din Argeș, rămas fără clasa a IX-a. Niciun elev nu a luat Bacalaureatul în vară

7,037 views

Ministerul Educației a luat o măsură drastică în ceea ce priveşte liceele cu zero promovabilitate la examenul de Bacalaureat 2019. Potrivit Ordinului de Ministru 5090/2019, publicat deja în Monitorul Oficial, liceele unde niciun elev nu a luat Bacalaureatul în sesiunea de vară din 2019 nu vor mai putea înfiinţa clase de a IX-a anul viitor.

Sunt 43 de licee din 23 de județe care sunt vizate de acest ordin, potrivit hotnews.ro. Printre acestea și Liceul Tehnologic Auto Curtea de Argeș, în această școală înregistrându-se promovare zero.

În noua metodologie pentru fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat în anul școlar viitor, 2020-2021, la Articolul 9, alin 1, actul citat arată că „Propunerile privind cifra de şcolarizare pentru clasa a IX-a cu frecvenţă zi învăţământ liceal, pe nivelul/filiera/profilul/specializarea /calificarea profesională/programul de studii, pentru care s-a obţinut prin ordin de ministru autorizarea de funcţionare provizorie/acreditarea, se vor face numai de către unităţile de învăţământ în care, în sesiunea iunie-iulie 2019 a examenului de bacalaureat, nu s-a înregistrat procent de promovabilitate de 0% sau în care acest examen a fost promovat de cel puţin un absolvent”. (foto ilustrativ)

Comments

comments