Liberalii s-au făcut de râs! Primăria Piteşti a făcut un prim pas pentru declararea Pădurii Trivale arie protejată

1,149 views

Joi seară, în Consiliul Local Piteşti, în ciuda disputelor politice pe temă, s-a făcut un prim pas pentru declararea Pădurii Trivale arie protejată de interes naţional: a fost votat, în UNANIMITATE, un proiect iniţiat de consilierul ALDE Ionuţ Olariu şi viceprimarul Sorin Apostoliceanu (PSD), asumat în total de 10 consilieri.

Nu şi de PNL! Pentru că aceştia au şi ei o aşa zisă “iniţiativă cetăţenească” de strângere de semnături de la public, iniţiată Narcis Sofianu şi Tiberiu Irimia, nimeni altul decât cel care se vrea primar al oraşului din partea liberalilor! Curat cetăţenesc!

După ce în conferinţa de presă a partidului, desfăşurată în jurul prânzului, a împroşcat cu invective PSD-ul, l-a acuzat pe viceprimarul Apostoliceanu că e pe mână cu samsarii imobiliari şi a declarat că iniţiativa acestuia şi a consilierului Olariu este totalmente ilegală, avocatul liberal Narcis Sofianu a sfârşit, în jurul orei 18.00, prin a vota, la şedinţa CL Piteşti, proiectul de hotărâre iniţiat de aceştia pentru începerea demersurilor!

Asta, după ce a încercat să îi mai “aburească” o dată pe colegii consilieri locali că proiectul nu e bun şi că doar el deţine adevărul absolut. Şi că, în ce priveşte tema protejării Pădurii Trivale, singurul demers legal este iniţiativa lui şi a lui Tiberiu Irimia, aflat în plină campanie electorală pentru locul de “candidat la candidatura” pentru postul de primar al Piteştiului din partea PNL! În acest sens a şi dat câteva referiri timide la nişte texte de lege şi a adus în discuţie demersurile anterioare, actualmente blocate, care i-au făcut pe cei din jur să îl ridiculizeze copios!

Numai că, potrivit butadei “dacă doi inşi îţi spun că eşti beat, du-te şi te culcă!”, după ce absolut toată lumea, din tot Consiliul Local, i-a bătut obrazul referitor la manipulările pe care le încerca şi la faptul că face altceva decât zice, respectiv interesul de a proteja pădurea, Sofianu s-a văzut încolţit şi a ridicat mâna PENTRU la votul hotărârii prin care se face un prim pas în încercarea de a obţine un statut de protecţie pentru zona în dispută.

Moment în care a ajuns într-o poziţie şi mai jenantă! Cum să spui la ora 12 că un proiect e ilegal şi că unii sunt hoţi, iar la ora 18 să votezi “pentru” alături de ei? Atunci, se pune problema, când ai minţit şi ai manipulat? Când i-ai jignit pe ei, pentru că au avut o iniţiativă mai bună ca a ta, sau când votezi un proiect de care ziceai că e ilegal?
Din fericire, s-a reuşit consensul pentru o cauză cu adevărat importantă pentru oraş. Şi asta, pentru că există un plan viabil, cu şanse de reuşită, realizat cu cap, spre desosebire de iniţiativele anterioare făcute doar de ochii lumii, în aşa fel încât, de fapt, să nu se poată realiza.

Potrivit planului conceput de Olariu şi Apostoliceanu, CL Piteşti cere autorităţilor şi îşi dă, totodată, avizul, ca 375 de hectare, proprietate de stat, aflate în raza administrativă a localităţii, să fie declarate arie protejată de interes naţional. Neavând nici un fel de opoziţie, dat fiind că nu există nici un privat care să se împotrivească, ar putea fi obţinute rapid avizele de la instituţiile statului pentru a se putea da Hotătârea de Guvern necesară.

Pasul următor ar fi ca pentru restul de teren pe care se întinde pădurea, până la aproape 1000 de hectare, să se facă demersuri separat. Aici sunt multe probleme şi procedurile administrative vor fi dificile şi, mai ales, de foarte lungă durată: există proprietari persoane private sau instituţii, cu diferite interese, care vor obstrucţiona iniţiativa, va fi nevoie de exproprieri şi procese civile, iar avizele vor fi dificil de obţinut.

Ca o recompensă pentru că a votat PENTRU la prima hotărâre, vicele Apostoliceanu şi consilierii PSD i-au promis lui Sofianu că îl vor lăsa să îşi asume el iniţiativa hotătârii!
Pentru acest demers, consilierii locali şi-a popus să aibă o discuţie aplicată chiar săptămâna viitoare!

Comments

comments