În urmă cu doar câteva săptămâni, peste 50 de poliţişti argeşeni, împreună cu trupe de mascaţi, au luat cu asalt Spitalul Judeţean Argeş efectuând mai multe percheziţii într-un dosar de delapidare, abuz în serviciu şi fals, care vizează achiziţia şi consumul de medicamente şi materiale sanitare la secţia Anestezie şi Terapie Intensivă. Se pare însă că bănuielile oamenilor legii sunt întărite şi de declaraţia apărută recentă în presă, vedeta TV Leonard Miron acuzându-i pe medici că i-au cerut şpagă pentru a-i trata mama. Astfel, conform Clik, acesta a povestit: “În urmă cu doi ani, medicii de la Spitalul Judeţean i-au scos mamei vezica biliară. A trebuit să cumpăr leucoplast, pentru că nu aveau în clinică, dar asistenta l-a consumat pe alți bolnavi. Am dat și plicuri cu bani, așa cum se procedează, pentru ca mama să fie tratată bine, însă un medic mi-a atras atenția că trebuia să pun lire sterline, așa cum sunt eu plătit în Anglia, și nu euro, pentru că-s mai valoroase, cam cu 1 leu. Când a văzut mama toate acele grozăvii a refuzat să mai intre în spital, și a murit în urmă cu cinci zile, fără să-și mai facă tratamentul”. Reamintim că mama lui Leonard Miron a decedat în urmă cu câteva zile şi a fost înhumată la Cimitirul Sfântul Gheorghe din Piteşti.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI