Legea Vânătorii a fost modificată. Cum se va stabili cota de păsări migratoare pe care un vânător le poate împușca

Numărul maxim admis de specii de păsări migratoare care pot fi vânate zilnic de un vânător va fi stabilit prin lege, fără autorizări suplimentare. Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a aprobat miercuri, 25 mai, modificările la Legea vânătorii prin care se renunţă la sistemul de cote de vânătoare anuale.

Parlamentarii au respins, astfel, cererea de reexaminare a legii formulată de preşedintele României.

Deputatul USR Adrian Giurgiu susţine că noile reglementări pot duce la decimarea unor specii de păsări. „Se pare că în Parlament am rezolvat toate problemele României, s-a rezolvă problema preţurilor la gaze, la energie şi acum ce ne deranjează pe noi sunt turturicile şi nu ştim cum se rezolvă această problemă decât cu puşca. O să avem cote de 22 de ori mai mari decât cele actuale şi o să omorâm o grămadă de păsări fără să avem studii, fără să ştim să le numărăm şi cu zâmbet pe buze, aşa cum fac vânătorii zilele acestea” a declarat acesta.

În replică, deputatul minorităţilor naţionale Gheorghe Nacov a atras atenţia că legea se referă la protecţia fondului cinegetic. „Vorbim, în primul rând, de păsări migratoare care nu vor fi în niciun caz afectate de această lege, pentru că se vânează în absolut toate ţările Uniunii Europene şi sunt o parte a mecanismului de protecţie a faunei. Vânătoarea este unul dintre cele mai importante moduri de a păstra echilibrul între specii, în vederea conservării biodiversităţii. Avem cea mai bogată biodiversitate din Uniunea Europeană, lucru care se datorează, în primul rând, vânătorilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.