Legea privind regimul străinilor în România, promulgată

199 views

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

Legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.194/2002 şi a Ordonanţei Guvernului nr. 25/2014, în sensul asigurării transpunerii Directivei (UE) 2016/801 a Parlamentului European şi a Consiliului privind condiţiile de intrare şi de şedere a resortisanţilor ţărilor terţe pentru cercetare, studii, formare profesională, servicii de voluntariat, programe de schimb de elevi sau proiecte educaţionale şi muncă “au pair”.

“Străinilor intraţi în România în scopul încadrării în muncă li se prelungeşte dreptul de şedere temporară în scop de muncă dacă prezintă contractul individual de muncă cu normă întreagă, înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor, din care rezultă că salariul este cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. În cazul lucrătorilor înalt calificaţi, salariul trebuie să fie la nivelul de cel puţin două ori câştigul salarial mediu brut”, prevede legea.

În legea în vigoare plata salariaţilor străini trebuia să fie cel puţin la nivelul câştigului salarial mediu brut pe ţară, iar în cazul lucrătorilor înalt calificaţi salariul să fie la nivelul de cel puţin patru ori câştigul salarial mediu brut pe ţară.

Străinilor care sunt numiţi la conducerea unei filiale, reprezentanţe sau sucursale de pe teritoriul României a unei companii care are sediul în străinătate, în baza unui contract de mandat ori altui document cu aceeaşi valoare juridică, li se prelungeşte dreptul de şedere temporară în scop de muncă fără prezentarea unui contract de muncă, dacă fac dovada mijloacelor de întreţinere obţinute din activitatea desfăşurată în această calitate, cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, mai prevede legea.

De asemenea, străinilor intraţi în România în scopul încadrării în muncă în calitate de lucrător “au pair” li se prelungeşte dreptul de şedere temporară în scop de muncă dacă prezintă contractul individual de muncă cu timp parţial, înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor, din care rezultă că durata timpului de muncă nu depăşeşte 25 de ore pe săptămână, iar cuantumul salariului este cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, calculat la fracţia de timp lucrată.

Potrivit legii, organele poliţiei de frontieră pot să nu permită intrarea străinilor pe teritoriul statului român în situaţia în care au săvârşit, cu intenţie, pe teritoriul României ori în străinătate, infracţiuni pentru care li s-a aplicat o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 3 ani.

Viza de lungă şedere pentru studii poate fi acordată, la cerere, străinilor care solicită intrarea pe teritoriul României în calitate de student, stagiar, elev sau care participă la un program de schimb de elevi sau proiect educaţional.

Solicitarea trebuie să fie însoţită de următoarele documente în cazul studenţilor: (i) dovada de acceptare la studii eliberată de Ministerul Educaţiei Naţionale, din care să rezulte că va urma o formă de învăţământ cu frecvenţă, la o instituţie de învăţământ superior de stat sau particulară, acreditată ori autorizată provizoriu potrivit legii; (ii) dovada achitării taxei de studii pentru cel puţin un an de studii; dovada mijloacelor de întreţinere, în cuantum de cel puţin salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, lunar, pentru întreaga perioadă înscrisă în viză; dovada privind asigurarea cazării la o familie selectată de către organizaţia care realizează schimbul de elevi sau proiectul educaţional şi care deţine un spaţiu de locuit considerat normal pentru o familie din România sau într-o unitate specială de cazare selecţionată de către organizaţia care realizează schimbul de elevi sau proiectul educaţional, mai prevede legea.

Comments

comments