Coaliția de guvernare trece astăzi, pe repede înainte, Legea Pensiilor prin Camera Deputaților, înainte de renegocierea PNRR.
La fel cum s-a întâmplat la Senat, Coaliția de guvernare și-a propus să „discute” proiectul în doar câteva ore, atât în comisiile de specialitate, cât și în plen.
Dezbaterile în comisii sunt planificate să înceapă în prima parte a zile.
La ora 16 încep dezbaterile în plen, urmate de votul final.
Graba Coaliției este justificată de faptul că, mâine, 21 noiembrie, are loc renegocierea PNRR pentru eliminarea procentajului de 9,4% din PIB alocat pensiilor până în 2070.
Condiția oficialilor europeni este ca Legea pensiilor să fie adoptată până la momentul renegocierii.
Prin noua lege, veniturile pensionarilor vor crește de două ori în 2024, prima dată la 1 ianuarie, ca urmare a indexării cu inflația, iar a doua oară, la 1 septembrie.