Legea consumatorului vulnerabil, promulgată de Iohannis. Ajutorul pentru încălzire se aplică de la 1 noiembrie

0
116

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, care va intra în vigoare de la 1 noiembrie. Actul normativ prevede spriijn doar pentru românii cu venituri mici. Aproximativ 500 de mii de gospodării ar urma să beneficieze de cel mult 500 de lei pe lună pentru plata facturilor în sezonul rece.

Cum se acordă ajutoarele de la stat prin legea consumatorului vulnerabil
Ajutorul pentru încălzire se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, astfel:
– în proporţie de 100% din valoarea de referinţă, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;
– în proporţie de 90%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei şi 320 lei;
– în proporţie de 80%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei şi 440 lei;
– în proporţie de 70%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei şi 560 lei;
– în proporţie de 60%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei şi 680 lei;
– în proporţie de 50%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei şi 920 lei;
– în proporţie de 40%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei şi 1040 lei;
– în proporţie de 30%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1040,1 lei şi 1160 lei;
– în proporţie de 20%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1160,1 lei şi 1280 lei;
– în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1280,1 lei şi 1386 lei;
– în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1280,1 lei şi 2053 lei.
De asemenea, venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2053 lei, în cazul persoanei singure.

Valoarea de referinţă în funcţie de sistemul de încălzire utilizat va fi stabilită de Guvern şi nu va putea fi mai mică de:
250 lei/lună, pentru gaze naturale;
500 lei/lună, pentru energie electrică;
320 lei/lună, pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri.
Subvenţia va fi decontată direct în preţul facturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here