Legea „Anastasia” se aplică de azi! ÎNCHISOARE pentru cei care provoacă accidente mortale fiind băuți, drogați sau fără permis

Ziua de 13 iulie va rămâne în istorie. Legea „Anastasia” a intrat în vigoare!

„Legea Anastasia” denumită astfel în memoria fetiţei de 4 ani care a fost ucisă, pe 1 iunie, în faţa casei, este „concepută să prevină, să limiteze dramele rutiere şi să conştientizeze asupra consecinţelor punitive ale teribilismului la volan”, spune senatorul PSD Robert Cazanciuc, cel care a inițiat demersul legislativ.

„A venit vremea să punem capăt tragediilor. Până la această oră, statisticile existente, oficiale, arată că suntem pe primul loc în Europa la numărul de accidente mortale. Al şaselea an consecutiv. Viaţa cetăţenilor, a oamenilor, este o valoare în sine, iar noi, cei aleşi, suntem datori să o apărăm, să o protejăm prin legile pe care le adoptăm” – spune Robert Cazanciuc.

După ce vinerea trecută a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis, Legea „Anastasia” a intrat începând de astăzi, 13 iunie 2023, în vigoare. Ea îi vizează pe șoferii care sunt implicați în accidente rutiere mortare, în timp ce conduc băuți sau sub influența drogurilor. De rigorile noii legi nu scapă însă nici cei care se urcă la volan deși nu dețin permis de conducere și provoacă apoi accidente soldate cu pierderi de vieți omenești.

Dacă până acum, șoferii care săvârșeau astfel de infracțiuni puteau primi și pedepse cu suspendare, de azi înainte, vinovații vor fi trimiși direct în spatele gratiilor. Măsura își propune să reducă numărul tragediilor de pe șosele.

Asta în condițiile în care România se află pe primul loc în Uniunea Europeană când vine vorba de numărul deceselor provocat de accidentele rutiere.
Legea a fost denumită în memoria unei fetițe în vârstă de doar 4 ani, care anul trecut, pe 1 iunie, a fost lovită mortal de o mașină condusă de o femeie în vârstă de 28 de ani, care nu avea permis de conducere.
Cu circa 400.000 de accidente rutiere în fiecare an, România conduce în topul țărilor europene la acest capitol. Multe dintre aceste accidente sunt soldate cu pagube materiale sau sunt marcate de tragedii – vătămări corporale și decese.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.