„Argeşul frumos” va fi, în curând, gata de pus în… perete. Pentru că Lavinia Năstase, promotoarea proiectului şi a seriei de manifestări cu acelaşi nume, s-a gândit că cei mai frumoşi oameni ai Argeşului trebuie să ne însoţească mereu, pe tot parcursul anului, nu doar la ocazii speciale. Fie că sunt oameni din administraţie sau politică, cei mai buni sportivi, artişti speciali, valori consacrate sau doar tinere speranţe pentru un viitor „mai frumos”, o mulţime de personalităţi argeşene sunt vedetele ce se vor regăsi în paginile unui inedit calendar. Veţi avea astfel prilejul său îi revedeţi pe academicianul Gheorghe Păun, alături de mini-miss şi mini-mister Argeş 2014, pe tinerele şi frumoasele directoare de instituţii publice Elena Grigorescu (AJPIS), Mari Pană (APIA Argeş), Lorena Toma (Casa de Cultură „Adriana Trandafir”, Bascov) sau Argentina Culcuş (Centrul Cultural Mioveni) sportivi de frunte precum înotătoarea Larisa Lăcustă, voleibalista Denisa Dragomir şi judokanul Alex Raicu, pe Iulian Selea – tânărul interpret de muzică uşoară ce ne face cinste şi duce renumele Argeşului în lume şi mulţi alţii.

   

Zilele acestea sunt în plină desfăşurare şedinţele foto şi de procesare tehnică, iar cel târziu săptămâna viitoare, calendarul va putea fi admirat în toată splendoarea sa.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI