Luni, 5 februarie, Gheorghe Hagi, regele fotbalului românesc împlinește 53 de ani. Cel mai bun jucător român din toate timpurile, Gică Hagi rămâne în continuarea considerat ”regele fotbalului românesc”. Este golgheterul echipei naționale, la egalitate cu Mutu (35 de goluri în 125 de selecții) şi este printre puţinii jucători care au jucat atât pentru Real Madrid, cât şi pentru FC Barcelona.

Hagi a debutat în fotbalul mare la doar 17 ani şi 7 luni. După nici un an, Mircea Lucescu îl chema şi la prima reprezentativă. Farul, Sportul şi Steaua au fost echipele din România la care a jucat Hagi. Cu roş-albaştrii a cucerit Supercupa Europei, de trei ori titlul de campion al României și de două ori Cupa României.

În 1990, Hagi a făcut pasul spre străinătate. A semnat cu Real Madrid, unde a evoluat două sezoane (1990-1992, 19 goluri în 64 de meciuri). A jucat şi pentru rivala Barcelona (1994-1996, 7 goluri în 36 de meciuri), nu înainte de a bifa două sezoane în Italia, la Brescia. Şi-a încheiat cariera la Galatasaray, în 2001, după cinci sezoane în care a cucerit patru titluri, două Cupe, două Supercupe, Cupa UEFA şi a doua Supercupă a Europei din carieră. Lider al Generaţiei de Aur, Hagi a participat alături de naţională la trei Campionate Mondiale şi la trei Europene.

Palmaresul lui Hagi în România totalizează 223 meciuri şi 141 goluri, trei titluri de campion şi trei Cupe ale României. Gheorghe Hagi a fost de două ori cel mai bun marcator din campionatul României, în sezoanele 1984-1985 şi 1985-1986.

Comments

comments