LA MULȚI ANI, ASISTENȚI MEDICALI ARGEȘENI! LA MULȚI ANI, ASISTENȚI MEDICALI DE PRETUTINDENI!

1,029 views

Celebrată în lumea întreagă începând cu anul 1974 la inițiativa ICN, ziua de 12 Mai, Ziua Internațională a Asistentului Medical, a devenit un simbol pentru asistenții medicali. Prima doamnă a profesiei a fost Florence Nightingale. Moștenirea lăsată de cea care a făcut ca, în Războiul Crimeii din 1854, numărul soldaților decedați să scadă de la 40% la 2%, prin îngrijirile de sănătate acordate, constă nu numai în fundațiile și școlile care îi poartă numele, ci mai ales în profunzimea și dragostea cu care trebuie să ne dăruim acestei profesii.

”Tema propusă de ICN pentru acest an, „ASISTENȚII MEDICALI, VOCILE CARE CONDUC PENTRU REALIZAREA OBIECTIVELOR DE DEZVOLTARE DURABILĂ”, preluată şi contextualizată și de Ordinul Asistenților Medicali Argeş, este o provocare, dar şi o oportunitate de a ne face cunoscută viziunea raportată la aceasta.

Ordinul Asistenților Medicali filiala Argeș are convingerea că organizațiile profesionale pot și trebuie să fie un factor de influență pentru a atinge obiectivele de îngrijire.

Situându-se în prima linie a asistenței medicale, activitatea asistenților medicali nu se reduce doar la interacțiunea cu pacientul și echipa medicală, ci se extinde și la interacțiunea cu familiile, cu persoane din anturajul acestora, cu grupurile și comunitățile cu care lucrează. Prin pregătirea profesională, prin seriozitatea și devotamentul pe care-l dovedesc, asistenții  medicali contribuie semnificativ la îmbunătățirea stării de sănătate a populației.

Asistenţii medicali au astăzi competenţe şi potenţial nevalorificat deplin de sistemul de sănătate, pot și trebuie să fie implicaţi în procese de management al sistemului de îngrijire, este indispiensabil să-şi upgradeze permanent cunoştinţele ştiinţifice.

Organizația profesională consideră că asistenții medicali, alături de toți profesioniștii din sănătate, prin activitatea lor de zi cu zi, contribuie deja, fie individual, fie în echipele multidisciplinare, la succesul realizării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

Ziua Internațională a Asistenților Medicali face apel la o lume în care sănătatea să primească importanța cuvenită. Ne dorim ca populația din Argeș să aibă încredere în profesionalismul asistenților medicali, ne dorim ca prevenția să devină o certitudine și o rutină pentru fiecare.
Credem că în fiecare zi ar trebui să fie ziua asistenților medicali, dar pentru că simbolic a fost aleasă o dată anume a celebrării,  le transmit  asistenților medicali argeșeni să se bucure de această zi specială pentru ei, îi felicit că au ales și s-au dăruit acestei profesii, le doresc o carieră plină de succese și să primească respectul profesional pe care îl merită.

Cu apreciere și respect, mă bucur că Ziua Internațională a Asistentului Medical îmi oferă oportunitatea să le urez: ”LA MULȚI ANI, ASISTENȚI MEDICALI ARGEȘENI ! LA MULȚI ANI, ASISTENȚI MEDICALI DE PRETUTINDENI !”, a declarat Estera Stămoiu, Președintele Ordinului Asistenților Medicali Argeș.

Comments

comments