La Primăria Mioveni, în luna martie, vă puteți plăti taxele și impozitele înclusiv în ziua de sâmbătă!
Contribuabilii din Mioveni pot beneficia și în acest an de bonificaţii pentru achitarea integrală şi cu anticipație până pe 31 martie, a impozitelor locale pentru locuinţă, teren şi maşină: reducere de 10% pentru persoanele fizice şi de 5% pentru persoanele juridice.
Din acest motiv, pentru a elimina aglomerația și pentru a veni în sprijinul cetățenilor, programul de încasare a taxelor locale în Mioveni a fost prelungit pentru luna martie, inclusiv în zilele de sâmbătă. Astfel, pe 11, 18 și 25 martie, casieria primăriei Mioveni va funcționa în intervalul orar 08.00 – 13.00.