La Finanţele argeşene se poartă… costumul popular şi tricolorul. Chiar dacă 1 Decembrie, ziua Centenarului, a fost zi liberă, cei mai mulţi dintre angajaţii de la Finanţele argeşene au ţinut să marcheze, totuşi, acest moment în mod festiv. Astfel că luni, pe 3 decembrie, funcţionarii de la Comunicare si servicii interne şi-au întâmpinat vizitatorii în… costum popular.
Iar cei ce nu au putut să vină în ie, aşa cum s-au vorbit încă de săptămâna trecută, au ţinut să afişeze la rever măcar o fundă sau o cocardă tricoloră.
Nu a făcut excepţie nici directorul Lucreţiu Tudor, care şi-a înnobilat costumul de zi cu zi, la rever, în dreptul inimii, cu simbolul patriotismului şi al iubirii de ţară: o fundă în culorile steagului naţional.