”Așa cum am promis, la Clucereasa continuă lucrările la rețeaua de alimentare cu gaze pentru cele două străzi – Viitorului și Prieteniei, care nu au fost cuprinse în proiectul inițial, aceste zone dezvoltându-se ulterior”, transmite primarul Ion Georgescu.

Proiectul de alimentare cu gaze naturale în cartierul Clucereasa a început efectiv în luna aprilie a acestui an, iar până în prezent au fost introduși 6,285 km, rețeaua întinzându-se pe străzile Calea Câmpulung, Gării, Aleea Clucerului, Barajului, Depozitelor, Filipeștilor, iar în câteva zile, lucrarea se va finaliza și pe străzile Viitorului si Prieteniei. Următoarea etapă va cuprinde realizarea branșamentelor individuale.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI