La câțiva km de Pitești, drumul spre cel mai mare adăpost pentru câini din lume este plin de gropi. Adăpostul de câini de la Smeura se află numai la câțiva km de Pitești, în comuna argeșeană Moșoaia, în satul Smeura, și se întinde pe o suprafață de peste 4 ha, adăpostind circa 6.000 de câini. Drumul spre adăpost este unul foarte circulat, atât de camioanele încărcate cu mâncare adusă din Germania pentru patrupede, dar și de proprietarii de animale care apelează la serviciile celor de la Aulim.

În sezonul rece sau ploios, drumul devine aproape impracticabil, iar mașinile riscă să rămână înțepenite. Deși pentru România, și mai ales pentru Argeș, ar trebui să fie o mândrie baza de la Smeura, care îngrijeşte mii de câini, se pare că pentru autoritățile locale din Moşoaia existența acesteia nu contează.

Adăpostul de câini de la Smeura, în Cartea Recordurilor

Adăpostul de maidanezi de la Smeura este cel mai mare adăpost din lume, iar în urmă cu câţiva ani, acesta a intrat în Cartea Recordurilor. Biobaza se întinde pe o suprafață de peste 4 ha, adăpostind peste 6000 de câini în 33 de padocuri, zone de carantină, recuperare și zone special amenajate pentru pui și mame cu pui. De asemenea, câinii cu probleme speciale au parte de un spațiu amenajat pentru nevoile lor.

La baza Aulim sunt aduşi zilnic câini adulţi şi pui abandonaţi pe stradă, animale care au nevoie şi de îngrijiri medicale, câini maltrataţi şi bătrâni. Aceştia sunt îngrijiţi şi hrăniţi, mâncarea fiind trimisă din Germania. 2 tone de mâncare se foloseşte zilnic pentru hrănirea acestor animale. Ba, mai mult, cei de la Aulim oferă şi sterilizare gratuită.

Comments

comments