La Bascov se repară deja podurile afectate de inundaţii

poduriCa urmare a ploilor extrem de abundente din ultima perioadă, la Bascov, mai multe poduri şi podeţe peste gârlele ce străbat localitatea au avut serios de suferit. Edilii locali însă, în frunte cu primarului Gheorghe Stancu început deja reabilitarea acestora, pe banii Consiliului Local. În acest sens a fost votată o hotărâre  prin acrea u fost alocate de urgenţă fonduri pentru reparaţii, după evaluarea pagubelor realizată de reprezentanţii compartimentului Protecţie Civilă din cadrul administraţiei locale.
Două din cele şase poduri a căror structură de rezistenţă a suferit din pricina ploilor au intrat deja în reparaţii. Primul pod – cel din satul Uiasca unde malul a fost erodat iar picioarele de sprijin deplasate de viitură a fost deja turnat din nou în beton, însă mai necesită un timp pentru  consolidare, astfel că el va fi redat circulaţiei peste câteva săptămâni.
Al doilea doilea pod la care au început lucrările este cel din zona Lăbuşeşti, care a fost deteriorat din cauza deşeurilor adunate de apă din amonte şi a stergerii, de către apa venită cu debit şi forţă foarte mari, a patului de piatră de protecţie.
„Am intervenit de urgenţă pentru repararea podurilor, având în vedere că din cauza distrugerii acestora accesul la locuinţele din zonă a fost afectat. Printr-o hotărâre a Consiliului Local, administraţia locală a comunei Bascov a decis reabilitarea tuturor podurilor afectate de calamităţi, respectiv cele din zonele  Uiasca, Lăbuşeşti, Gârlei, Scheau, Zăvoiului, Pleaşa şi Păişeşti”, a spus primarul comunei, Gheorghe Stancu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.