La Albeștii de Argeș va fi construit un ștrand modern, pentru toți locuitorii comunei

Printre planurile de viitor, unul foarte apropiat, al edililor din Albeștii de Argeș, se numără și construirea unui ștrand unde locuitorii comunei să își poată petrece frumos zilele libere, iar copii să meargă „la șcăldat” în varianta modernă.

Potrivit primarului comunei, Gabriel Popa, a fost deja demarată prima etapă, obţinerea PUZ-ului. Ștrandul va fi amplasat la intrarea în satul Dobruţu, va avea două bazine, unul pentru adulţi şi unul pentru copii, iar lucrările vor începe anul viitor, fiind finanţate din bugetul local.

„Ne-am ocupat deja să obținem avizul. Cred că lucrarea va avea un mare impact atât pentru locuitorii comunei, cât și pentru turiști. În lunile caniculare ale verii va fi locul ideal unde oamenii se vor putea răcori fără a fi nevoiți să se deplaseze până la Râmnicu Vâlcea pentru ștrandul de la Ostroveni. Chiar vreau să ducem planul la bun sfârșit și locuitorii să se bucure de el”, a precizat Gabriel Popa, primarul comunei Albeştii de Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here