La 1900, staţiunea Câmpulung concura cu Davos şi Evian

33,351 views

ISTORIE. La 1900, Câmpulungul era una dintre cele mai renumite staţiuni balneoclimaterice din ţară, fiind comparat cu Davos şi Evian în ceea ce priveşte clima şi valoarea terapeutică a apelor minerale. Carol I şi-a dorit să transforme oraşul în capitala de vară a României, iar în perioada interbelică a fost capitala mondenă a ţării. Însă astăzi, totul e doar istorie!  

Starea de degradare în care a ajuns în acest moment Câmpulungul, cu activitatea economică aproape de zero şi clădirile istorice – altă dată perle de arhitectură – adevărate ruine, este deja binecunoscută. Asta în ciuda faptului că zona are un potenţial turistic excepţional şi o istorie extrem de interesantă şi bogată, care ar putea transforma din nou oraşul într-una dintre cele mai frumoase şi mai apreciate destinaţii turistice din Europa.

Documentele de arhivă, fotografiile vremii şi scrieri ale unor mari autori – cum ar fi Camil Petrescu şi Tudor Muşatescu – sunt dovada că, în urmă cu mulţi ani, Câmpulungul chiar a fost o staţiune de renume. Era comparat cu Davos-ul elveţian sau cu Evian, ambele şi atunci, şi acum, unele dintre cele mai exclusiviste staţiuni din Europa.

Cucerit de trecutul istoric al Câmpulungului, fostă capitală domnească, dar şi de natura de o impresionantă frumuseţe, Principele Carol I şi-a dorit la sfârşitul secolului XIX să transforme oraşul în capitala de vară a României. Din păcate, pentru că Obştea Moşnenilor s-a opus, acesta s-a reorientat către Valea Prahovei, unde a început construcţia Peleşului, în 1873.

În ciuda opoziţiei, la iniţiativa edililor de atunci, sprijiniţi de persoane private care au acceptat să doneze din terenurile lor şi să contribuie financiar la modernizarea şi europenizarea oraşului, Câmpulungul şi-a continuat dezvoltarea ca staţiune turistică şi balneoclimaterică. Alături de Rucăr, Dragoslavele şi Bran, Câmpulungul a fost una dintre cele mai în vogă localităţi din epocă. Un loc cunoscut nu numai în România, ci şi în lume.

Documentele vremii arată că la Davos, în Elveţia, era afişată lista localităţilor cu climă asemănătoare, binefăcătoare pentru bolnavii de plămâni, printre care se afla şi Câmpulungul. Primii paşi în dezvoltarea turismului de vilegiatură au fost făcuţi încă din anii 1870 – 1897, când edilii oraşului au construit Grădina Publică, Aleea „€Principele Carol” – actualul Bulevard „Pardon”€ şi Băile Kretzulescu, principalele puncte de atracţie.

Declarat staţiune în 1925, prin Înalt Decret Regal

De aceea, potrivit mai multor documente oficiale ce se află în păstrarea Arhivelor Naţionale Argeş, în anul  1925, prin Înaltul Decret Regal numărul 411 din 10 februarie, Câmpulungul a fost declarat oficial Staţiune Climaterică – datorită aşezării geografice, a condiţiilor climaterice, dar şi a aspectului oraşului.

Iată cum descria oraşul C. Rădulescu – Codin în lucrarea sa „Câmpulungul Muscelului – Istoric şi legendar ” tipărită în acelaşi an, 1925: „Altitudinea Câmpulungului e de 600 m deasupra nivelului Mării Negre, oraşul fiind aşezat la 45˚, 16’ latitudine B şi 42˚ şi 33’€ longitudine F. Graţie acestei poziţiuni, aerul fiind curat, clima dulce, constantă şi plăcută, este lipsit de curenţi şi cu atmosferă ozonificată. Aşezarea oraşului, cam în pantă, constanţa climatului, lipsită de vânturi reci şi de curenţi, aşază această staţiune de munte printre cele mai de frunte”€.

Băile Kreţulescu, comparate cu cele de la Evian

Unul dintre principalele motive pentru care Câmpulungul era asaltat de turişti erau chiar Băile Kreţulescu, unele dintre primele locuri de tratament din Europa, la concurenţă cu celebra staţiune Evian din Franţa. Acestea au fost construite începând cu 1897, şi până în 1905, din iniţiativa renumitului medic şi om politic Nicolae Kretzulescu. Ansamblul era format din două clădiri monumentale, dintre care doar una mai există încă – fiind pe lista întocmită în 2004 a monumentelor istorice – legate printr-un portic din lemn de un bazin închis perimetral, ce creau o incintă de tipul piaţetă (curte interioară, loc de primire şi acces spre parc, dotat cu o fântână arteziană, bănci, corpuri de iluminat şi multe flori). Băile Kretzulescu împreună cu parcul ce le înconjoară, erau situate în acea vreme în nordul oraşului, într-o zonă verde, cu arbori seculari, situată pe Iazul Morilor, în imediata vecinătate a Râului Târgului.
Destinaţia iniţială a acestui stabiliment era de băi de tratament fizioterapeutic, acestea fiind construite în jurul unor izvoare slab mineralizate. În timpul sezonului, când turiştii veneau la tratament, cu afecţiuni respiratorii sau pentru băi, populaţia oraşului aproape că se dubla, spun documentele istorice. „Băile Eforiei Cretzulescu sunt un stabiliment de hidroterapie, în felul celor din streinătate, ca Reichenal, Winternitz, Viena, Champell, Dirrone, Evian ş.a.” scria Rădulescu-Codin.

„€Ultima noapte de dragoste…€”€  la Câmpulung

Chiar şi ani mai târziu, în perioada interbelică, Câmpulungul şi-a păstrat parfumul şi interesul pentru lumea bună a României. Datorită apropierii de Bucureşti, oraşul era un punct de atracţie pentru viaţa mondenă. Tudor Muşatescu, în „Titanic Vals” şi Camil Petrescu în „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, s-au inspirat din plin şi au descris cu mare acurateţe parfumul epocii şi atmosfera din acei ani.

Comuniştii au refăcut băile de tratament

Până şi comuniştii au apreciat valoarea oraşului ca staţiune turistică şi au ţinut să readucă în prim-plan Băile Kreţulescu. Un alt document păstrat la Arhivele Naţionale Argeş, în fondul oraşului, document scris la naţionalizarea centrului de tratament, descrie  măsurile luate pentru reabilitarea acestora. „În primăvara acestui an, Primăria Câmpulung au preluat de la Eforia Kreţulescu, în urma sentinţei de expropriere, băile şi parcul lor din acest oraş. Băile au instalaţii de higienă, cu secţii pentru femei şi bărbaţi (aburi, cade, bazine, duşuri), băi de hidroterapie de asemenea pentru bărbaţi şi femei separat, instalaţii curative medicinale de aer comprimat, pulverizaţii şi inhalaţii. Parcul băilor are suprafaţa de 4 hectare. Aceste băi care sunt instalate din anul 1902 au fost lăsate în paragină de vechea administraţie şi aveau nevoie de reparaţiuni radicale pentru a putea fi puse în stare de bună funcţionare. …. Băile de igienă, printr-o muncă excepţională, depusă de personalul angajat, au şi fost puse în funcţiune încă din luna mai 1948, iar cele medicinale, la începutul sezonului, (1 iulie) şi au fost puse la dispoziţia celor suferinzi din localitate şi a vizitatorilor veniţi în această staţiune în mod expres pentru a-şi căuta sănătatea la aceste bai”.

Documentul mai menţionează că băile funcţionau în permanenţă de la 7 dimineaţa şi până seara târziu, iar în unele zile, când era aglomeraţie, chiar până la 11 seara! Noii administratori se asiguraseră chiar că tot personalul este calificat, fiind conştienţi că, în cazul acestor băi curative, nu poate fi angajat oricine. Pentru a-i co-interesa, deşi pare ciudat în respectiva conjunctură, găsiseră şi modalităţi de a-i plăti, astfel încât să se asigure de calitatea actului medical şi de dedicarea personalului.

Comments

comments