Jurnaliştii, cei mai mari consumatori de cafea, din cauza stresului de la serviciu

jurnalistiPotrivit studiului realizat de curând, ce a implicat 10.000 de persoane, jurnaliştii şi personalul din mass-media reprezintă cei mai mari băutori de cafea, cauza principală fiind stresul de la locul de muncă. Asemeni lor, şi poliţiştii şi profesorii exagerează cu cafeaua, fără de care însă nu se pot concentra la ce au de făcut. „Cei mai mari consumatori, care beau peste patru ceşti cu cafea pe zi, sunt cei cu cariere stresante: jurnaliştii consumă cel mai mult, urmaţi îndeaproape de poliţişti şi profesori", susţin realizatorii studiului.
În clasament urmează instalatorii şi lucrătorii comerciali, asistentele şi personalul medical, directorii de companii, comercianţii prin telefon, persoanele care asigură suportul IT, personalul care se ocupă de comerţul în cantităţi mici şi şoferii. Noul studiu a mai arătat că 62% dintre respondenţi sunt conştienţi riscurile asupra sănătăţii.
Dintre cei care au participat la studiu, 70% au spus că, în cazul în care nu beau cafea zilnic, capacitatea de a lucra le poate fi afectată. Mai mult decât atât, 85% dintre respondenţi au spus că beau cel puţin trei ceşti cu cafea pe zi,  potrivit theguardian.com.
Un alt studiu, realizat anul trecut, recomanda ca doza zilnică de cafea să nu depăşească 200 de miligrame de cofeină, echivalentul a două căni sau patru ceşti cu cafea. Consumul unei cantităţi mari de cafea, doar pentru a scăpa de stresul provocat de o zi de muncă, poate avea consecinţe asupra sănătăţii, putând provoca accidente vasculare cerebrale şi probleme cardiace.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.