În perioada 17 iulie – 1 septembrie, Curtea de Apel Piteşti se află în vacanţa judecătorească. Astfel, în acest interval vor fi soluţionate cauzele având caracter urgent.

Dintre acestea, vă prezentăm în continuare, cu titlu exemplificativ, cele mai frecvente categorii de cauze şi datele şedinţelor, defalcate pe secţiile instanţei:
– Secţia I Civilă: cererile de ordonanţe preşedinţiale; cererile de suspendare a judecăţii; cererile privind măsurile asigurătorii; cererile de plasament de urgenţă al minorilor; cazurile de adopţie şi cauzele privitoare la abandon.
Şedinţele de judecată se vor desfăşura în datele de 18 iulie şi, respectiv, 8 şi 22 august.

– Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal: cererile de ordonanţe preşedinţiale; cererile de suspendare a executării
cererile de restituire a cauţiunii depuse; măsurile asigurătorii
cauzele privind informaţiile publice; excepţiile de nelegalitate
recursurile declarate la încheierile judecătorului delegat.
Şedinţele de judecată se vor desfăşura în datele de 17 şi 25 iulie şi, respectiv, 8 şi 29 august.

– Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie: contestaţiile declarate la încheierile de propunere a arestării preventive; contestaţiile declarate la încheierile de prelungire a arestării preventive; contestaţiile declarate la încheierile de menţinere a arestării preventive; contestaţiile declarate cu privire la măsura arestului la domiciliu; contestaţiile declarate cu privire la măsura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune; cererile formulate de autorităţile judiciare străine în baza Legii nr. 302/2004 privind cooperarea internaţională în materie penală; cererile privind luarea măsurii arestării preventive sau a altor măsuri preventive neprivative de libertate şi, după caz, cererile de prelungire a acestor măsuri; cererile privind măsura arestului la domiciliu, a controlului judiciar şi a controlului judiciar pe cauţiune, soluţionate în primă instanţă de curtea de apel; alte cereri cu caracter urgent prevăzute de lege.
Şedinţele de judecată se vor desfăşura în raport de înregistrarea acestor cereri.

Persoanele interesate (părţi în cauză, apărători ori mandatari) care doresc să depună diverse acte la dosarele aflate pe rolul instanţei sau să obţină copii de pe acte din dosare, în condiţiile legii, se pot adresa Biroului Arhivă şi Registratură de la sediul instanţei, în fiecare zi de MIERCURI, începând cu data de 17.07.2017, între orele 8.00 – 12.00 .

 

Comments

comments