Judecătorii Curţii de Apel Piteşti şi-au exprimat poziţia faţă de modificările legii privind pensia de serviciu a magistraţilor

În data de 31 mai 2023, judecătorii Curţii de Apel Piteşti, reuniţi în Adunarea Generală convocată de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru exprimarea unui punct de vedere cu privire la preconizatele modificări ale legii privind pensia de serviciu a magistraţilor, au decis în unanimitate:

  • Să solicite ferm respectarea garanţiilor obiective ale statutului de independenţă a judecătorilor, grav afectat în substanţa sa prin creşterea intempestivă a vârstei de pensionare şi prin neluarea în considerare a unei vechimi de 5 ani în alte profesii juridice.
  • Să solicite ferm respectarea garanţiilor obiective ale statutului judecătorilor, afectat prin modalitatea de actualizare a pensiei de serviciu raportat la indicele de inflaţie, ce poate conduce la diferenţe considerabile între nivelul pensiei şi al salariului unui judecător aflat în activitate.
  • Să solicite ferm respectarea garanţiilor obiective ale statutului judecătorilor, afectat prin creşterea numărului lunilor care constituie baza de calcul, potrivit propusei Anexe III la Legea nr. 303/2022, ceea ce va conduce la existenţa unei diferenţe semnificative între pensie şi ultimul venit aflat în plată.
  • Să solicite ca orice modificare a condiţiilor de pensionare să producă efecte pe viitor, exclusiv în privinţa judecătorilor recrutaţi sub imperiul noilor reglementări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.