Procesul în care medicul ortoped Gheorghe Burnei este acuzat de luare de mita a inceput joi la Tribunalul Bucuresti. Instanta a discutat probele propuse de avocatii medicului si de procuror.
Avocatul lui Burnei a aratat judecatorilor ca clientul sau nu vrea sa fie judecat in procedura simplificata, care presupune recunoasterea faptelor, caz in care condamnarea ar fi redusa cu o treime. Avocatul a spus ca ortopedul pledeaza nevinovat si ca procesul se va judeca in procedura obisnuita. El a cerut audierea unor martori, pacienti sau asistenti medicali, si a solicitat sa depuna mai multe inscrisuri in circumstantiere.
„Clientul meu nu vrea sa fie audiat in aceasta faza a procesului”, a explicat aparatorul lui Gheorghe Burnei. Instanta a decis ca, la urmatorul termen, din 26 aprilie, sa fie audiati primii cinci martori din acest proces. Tot atunci se va discuta daca este oportuna audierea unor pacienti ai ortopedului.
Procurorii il acuza in acest caz pe Burnei ca ar fi mascat mita ceruta de la parinti in contracte de donatii, iar pe unii copii i-ar fi operat pentru afectiuni inexistente in realitate, el si familia sa primind chiar si deplasari in strainatate de la firma care ii furniza proteze neomologate.
Anchetatorii au gasit in biroul medicului de la spitalul „Marie Curie” sumele de 13.343 de lei, 5.015 de euro si 750 de dolari, bani ce ar fi fost primiti de la parintii copiilor operati, drept mita.
Anchetatorii sustin ca la dosar exista numeroase declaratii de martori, inregistrari ambientale, dar si inscrisuri care ar proba infractiunile in cazul medicului. Acestia descriu „modul de operare” si vorbesc despre experimente facute pe copii, despre copii care erau intorsi de la operatii pentru a crea presiune, iar astfel parintii sa plateasca.