Jean Dumitraşcu, directorul Filarmonicii, înfiinţează CLUBUL MELOMANILOR PITEȘTENI

Jean Dumitraşcu, directorul Filarmonicii, a anunţat luni că va face încă un demers în srijinul iubitorilor de muzică clasică, de artă şi frumos din întreg judeţul, nu numai din Piteşti. El şi-a propus înfiinţarea unui club al melomanilor.

“€CLUBUL MELOMANILOR PITEȘTENI. Sub patronajul Filarmonicii Pitești, singura instituție profesionistă de concerte din județ, voi înființa, vineri, 15 septembrie, ora 18.00, Clubul melomanilor piteșteni/argeșeni. E o idee veche de… zece ani, de la înființare, dar atunci nu aveam spațiu, acum avem sediul nostru. Un „club” deschis tuturor iubitorilor de muzică bună, îndeosebi clasică. Clubul (voi vedea dacă se acceptă, la constituire, această denumire; „cerc” sună ca la pionieri, „Ateneu popular” e pretențios, cenaclu ar presupune prezentarea de creații inedite) își propune să fie o tribună de dezbatere a preferințelor și ideilor muzicale ale piteștenilor și prilejuri de întâlnire cu muzicieni profesioniști. Orice propunere este binevenită. Vine cine vrea, rămâne cui îi place!” a anunţat Jean Dumitrşcu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.