Jandarmii argeșeni – prezenți la Budeasa Festival 2023

În perioada 16 – 17 iunie 2023, jandarmii argeșeni vor fi prezenți la Budeasa Festival 2023, pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Jandarmeria Argeș, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vor lua măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranță, respectiv pentru a asigura ordinea publică și protecția participanților la eveniment. Jandarmii vor fi prezenți în zona desfășurării festivalului, precum și pe traseele de afluire și defluire ale participanților la eveniment.

Pentru ca evenimentele să se desfășoare în condiții de siguranță, jandarmii argeșeni, alături de colegii din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne vor acționa pentru:

  • asigurarea și menținerea climatului de ordine și siguranță publică
  • prevenirea producerii faptelor antisociale
  • prevenirea și combaterea traficului/consumului de substanțe interzise
  • adoptarea măsurilor legale în cazul constatării unor fapte de natură contravențională sau penală.

Jandarmeria Argeș recomandă celor care vor participa la aceste evenimente să evite implicarea în activități sau în acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a acestora, să manifeste înțelegere față de măsurile luate de forțele de ordine, să respecte indicațiile organizatorilor, dacă sunt însoțiți de copii să îi supravegheze cu atenție, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să solicite cu încredere sprijinul jandarmilor sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.