Jandarm din Argeș, erou în timpul liber! A salvat o viață din flăcări și a prevenit o tragedie majoră

Un jandarm aflat în timpul liber a salvat o viață și a prevenit o adevărată tragedie în seara zilei de 22 mai 2026. Sergentul major Tocilă Ștefan, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, a intervenit curajos într-un incendiu violent izbucnit la o locuință.

În timp ce se îndrepta spre casă după terminarea programului, subofițerul a observat flăcările mari care cuprinseseră o casă. Fără să ezite, jandarmul a alergat spre clădirea în flăcări. Împreună cu alți trei cetățeni, acesta a reușit să pătrundă în interior și să evacueze la timp o persoană blocată în casă.

Imediat după salvare, sergentul major a identificat un alt risc major: un autoturism electric parcat în imediata apropiere a incendiului. Conștient de pericolul unei explozii sau al propagării rapide a focului la baterii, jandarmul a reușit să îndepărteze mașina din zona de pericol.

Prin intervenția sa promptă, sergentul major Tocilă Ștefan a demonstrat că uniforma de jandarm este purtată, înainte de toate, în suflet. Misiunea sa de a proteja comunitatea continuă în fiecare secundă, chiar și dincolo de orele de program.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.