Motociclistul italian ucis de un urs pe Transfăgărășan coborâse de pe vehicul ca să hrănească și să fotografieze animalul, potrivit datelor din anchetă. O imagine realizată de jandarmii ajunși la fața locului arată că turistul inconștient oprise exact sub pancarta care arată clar că hrănirea urșilor este interzisă și că aceștia reprezintă un pericol!
Italianul nu era la prima „ispravă”. Și cu o zi înainte el se pozase cu un alt urs, după cum arată imaginile recuperate din telefonul său.
„S-a găsit telefonul turistului italian în care sunt niște poze premergătoare atacului, cu ursul care se tot apropia. Cu poze, prim-planuri”, a declarat Armand Chiriloiu, directorul Direcției Silvice Argeș

Tragedia arată pericolul real la care se expun turiștii care ignoră avertismentele autorităților.
Imaginile descoperite în telefonul victimei arată că acesta a surprins în mai multe cadre prezența unei ursoaice, de la mică distanță. A făcut zeci de fotografii în rafală și un videoclip. Într-un moment de neatenție, animalul a devenit agresiv, l-a atacat și l-a târât într-o râpă de aproximativ 40 de metri adâncime. Trupul neînsuflețit al motociclistului a fost recuperat de echipele de pompieri, jandarmi şi salvamontişti.
După atac, autoritățile au emis mesaj RO-ALERT de avertizare și au început căutările pentru identificarea animalului. Ulterior, exemplarul agresiv a fost localizat și împușcat.
Specialiștii atrag atenția că hrănirea urșilor este complet interzisă și extrem de periculoasă.
Pe Transfăgărășan există panouri de avertizare în acest sens, însă ele sunt adesea ignorate de turiști. Mai mult, autoritățile analizează acum posibilitatea ca același urs să fi fost implicat în alte două incidente recente, în care alți turiști străini ar fi fost atacați în aceeași zonă.