ISU Argeș: Atunci când data de 13 este într-o zi de marți, marcăm 𝑍𝑖𝑢𝑎 𝐼𝑛𝑓𝑜𝑟𝑚𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝑃𝑟𝑒𝑣𝑒𝑛𝑡𝑖𝑣𝑒

Cu acest prilej, mâine, 13 ianuarie, specialiștii din cadrul Inspecției de Prevenire și Serviciului de Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților, vor desfășura acțiuni de informare și educare preventivă în incinta centrului comercial Supernova.

Mai mult decât atât, astfel de activități vor fi organizate și în celelalte localități ale județului, prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, care vor distribui cetățenilor materiale preventive.

Vor fi abordate următoarele aspecte:

– folosirea responsabilă a instalațiilor electrice și de gaze și verificarea acestora de către personal specializat;

– supravegherea și informarea copiilor, astfel încât aceștia să cunoască riscurile la care se expun în orice împrejurare.

Nu uitați!

Ghinionul poate fi prevenit, atâta timp cât suntem responsabili și prevăzători!

Pentru mai multe informații utile despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență accesați portalul https://fiipregatit.ro/ sau descărcați aplicația DSU din Google Play Store și AppStore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.