Constantin Brâncoveanu, domnitorul martir care a şi-a jertfit proprii fii în numele credinţei ortodoxe, a rămas în istorie şi prin priceperea sa administrativă, erudiţie, cultură, dar şi pasiunea pentru vin. Chiar la Piteşti, domnitorul Ţării Româneşti deţinea un întins domeniu cu viţă de vie, el însuşi participând toamna la culesul strugurilor, aşa cum a rămas consemnat în hrisoavele vremii.

Vinurile de la Piteşti, lăudate de cronicarii vremii

Însuşi marele cronicar Miron Costin, vorbeşte în scrierile sale şi de oraşul Piteşti „unde sunt vinuri dulci”, iar Arhidiaconul sirian Paul de Alep, un călător prin lume nota în jurnalul său despre impresia lăsată de Piteşti şi mai ales de vinurile lui:  „… am ajuns într-un mare centru comercial – Piteşti, cu zece biserici construite din piatră şi cărămidă, unde se face un vin dulce, bun, care are un mare renume şi este cel mai bun din toate vinurile produse în Ţara Românească.”
Aşadar era de neimaginat ca tocmai domnitorul ţării, Constantin Brâncoveanu să nu aprecieze calitatea vinurilor ce izvorau din fertilitatea pământurilor acestui loc…
O asemenea mărturie o stă şi ospăţul dat de Constantin Brâncoveanu în 1690 în cinstea contelui Luigi Ferdinando Marsigli, secretarul Ambasadei engleze din Constantinopol, prilej cu care „închinară cu o deosebită politeţe, pocalele cu vin domnesc de Piteşti şi Obileşti în sănătatea împăratului Leopold I”

„Au venit Măria Sa la Piteşti şi tăbărându acolo, câteva zile au zăbovit”

Preferinţa lui Brâncoveanu pentru Piteşti şi tot ce avea el mai bun de oferit, reiese şi din cronica: „Viaţa lui Costandin Vodă Brâncoveanu”, întocmită de 
Logofătul Radu Greceanu, unde se aminteşte de anualele treceri prin Piteşti ale domnitorului, mare amator de a petrece aici la culesul viilor, atunci când, întorcându-se de la Târgoviştea, unde petrecea vara cu întreaga familie şi cu alaiul de boieri slujitori, se îndrepta spre Bucureşti, întotdeuna oprindu-se pe domeniile sale.
De altfel zona noastră a beneficiat de ctitorii în stil brânconvenesc, însă, în mod tragic multe au fost lăsate să piară o dată cu trecerea timpului. Revenind însă la „Viile de la Piteşti”, amintite în notele domnului sau în „Cronica” lui Radu Greceanu, aflăm că acestea, împreună cu localităţile învecinate – Valea Mare, Izvorani, Târgu Dealului, făceau parte din „Ocolul oraşului Piteşti”. După cum arată „Cronica”, vizitele lui Brâncoveanu la Piteşti precedaseră ridicarea Foişorului de la vii , vremelnice locuinţe domneşti unde domnitorul şi alaiul se bucurau de dulceaţa şi aroma strugurilor şi a limpedei licori. Iată ce spunea cronicarul curţii „Au venit Măria Sa la Piteşti şi tăbărându acolo, câteva zile au zăbovit”.

Creaţia populară nici ea nu putea ignora vinul de la Piteşti:

Cu ce-i bun să mi-o hrăneşti,
Cu vin vechi de la Piteşti,
Cu pâine de la Ploieşti,
Cu haine din Bucureşti”,

Acestea sunt doar o parte din versurile spumoase ca vinul care le inspira, ce se cântau la petreceri. De altfel, lui Constantin Brâncoveanu îi făcea plăcere să ia contact cu tradiţiile locului, să afle păsurile oamenilor şi bineînţeles să îmbogăţească locul cu frumoasele biserici în celebrul stil brâncovenesc… Datorită lui, cultura, învăţământul şi economia s-au dezvoltat nesperat de mult pentru a aceea vreme. Piteştiul a cunoscut în acea perioadă o ascensiune economică deosebită.

Vinul de la Piteşti umplea pivniţele, dar şi visteria ţării

Priceput cârmuitor şi abil politician, domnitorul Constantin Brâncoveanu a ştiut cum să facă din viile de la Piteşti o sursă de venit la bugetul ţării. Astfel, a fost introdusă o taxă pentru boierii care deţineau vii sau luau în arendă podgorii. Principala dare a fost vinăriciul, darea pe vin, una din formele, rentele funciare feudale din aceea vreme.
În condica de porunci a lui Constantin Brâncoveanu (Anatefterul) au fost înscrise mai multe reglementări ale vinăriciului din Dealul Piteştilor care prevedeau „…Să le ia vinăriciul, din zece vedre, o vadră, însă nu vin, ci să plătească cu bani, vatra domneasca câte bani 40 şi poclonul după obicei, de nume, de slujitor câte bani 15 şi de nume de birnic câte bani 30. Iar preoţii şi diaconii câţi vor avea vii în Dealul Piteştilor să aibă a-şi plăti vinăriciul lor, de vadra domnească câte bani 22 şi poclonul de nume câte bani 12…”. Dacă vinul era aurul din beciurile domneşti, nisipurile râului Argeş ascundeau adevărate comori. Tot în epoca lui Constantin Brâncoveanu, aici se exploatau materiale preţiose ca aurul şi argintul. De altfel, fără exagereare s-au putea spune că epoca lui Brâncoveanu a fost una de aur atât ca dezvoltare economică, socială, culturală, artistică…şi cum şi-ar fi putut încheia destinul pământean o minte atât de luminată şi un spirit superior timpului său? Doar un martiriu ar fi fost un supliciu “pe măsura” plenitudinii personalităţii sale. Şi astfel, domnitorul împreună cu cei patru fii cad sub sabia turcilor, mărturisindu-şi până la capăt credinţa ortodoxă, refuzând să-şi vândă credinţele religioase şi personale păgânilor cotropitori. Biserica Ortodoxă i-a canonizat sub denumirea Sfinţii Martiri Brâncoveni, o recunoaştere a unui om cu patimi lumeşti şi fapte de sfânt.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI