Frigiderul este astăzi un aparat electrocasnic ce poate fi găsit în toate bucătăriile utilate potrivit cerințelor moderne. Departe de a fi un moft, el are un caracter utilitar indiscutabil. Nu la fel stăteau lucrurile la jumătatea secolului trecut, achiziționarea unui aparat frigorific constituind un lux. Abia în anul 1956, în țara noastră au început să se producă frigidere la Întreprinderea Klement Gottwald, denumită ulterior Întreprinderea de Mașini Electrice București.
Din documentele pe care le punem la dispoziția dumneavoastră în galeria foto rezultă că autoritățile comuniste au decis ca în țara noastră să se producă frigidere cu agregat de absorbție pentru că acestea aveau un preț de producție mai mic față de cele cu compresor, construcție mai simplă, mai robustă și se puteau confecționa din materiale existente în țară.
Frigiderul cu compresor, deși avea un consum energetic mai mic decât cel cu agregat de absorbție, costa mai mult, necesita o tehnologie de prelucrare avansată și materiale speciale, el neputând fi produs imediat la noi în țară. Prototipurile ce fuseseră dezvoltate de Uzina Tehnofrig din Cluj și Întreprinderea Klement Gottwald erau cu agregat de absorbție. S-a decis fabricarea prototipului construit la Întreprinderea Klement Gottwald, ce era într-un stadiu mai avansat de testare. El avea o capacitate de 90 l și întrerupător manual.
Ulterior, producția de frigidere a fost mutată la Întreprinderea Mecanică Sadu (jud Gorj). Frigiderul a fost îmbunătățit, capacitatea sa a crescut și consumul de energie electrică a scăzut. Acest model, numit „Pinguin” în anul 1959, a fost comercializat în anii 60 sub numele de „Fram”.
Termenul de garanție stabilit de producător era de 2 ani, frigiderele putând fi cumpărate în anul 1958 în 12 rate lunare. Frigiderul avea termostat pentru reglarea temperaturii și scăderea consumului de energie. Mânerul ușii era prevăzut cu o broască și o cheie menite să evite accidentarea copiilor. În interior frigiderul avea două cutii din material plastic pentru păstrarea legumelor și fructelor. Spatele ușii era confecționat tot din plastic având compartimente în care se puteau păstra sticlele, ouăle, untul, după cum se poate observa din reclama acestui model de frigider.
Capacitatea acestor aparate frigorifice destinate uzului casnic a cunoscut la rândul său o diversificare. În anul 1961 se comercializau frigidere „Fram” cu o capacitate de 70 l respectiv 110 l. Ulterior, în anul 1968 a apărut modelul „Jiul”, tip mobilă (un proiect modificat al frigiderului „Fram” de 70 L), iar în deceniul următor a fost realizat modelul „Fram 22”, care se putea monta în portbagajul autoturismului „Dacia 1300”.
În condițiile dezvoltării schimburilor economice cu țările vestice și a achiziționării unei licențe de fabricație a trei modele de frigidere din Franța, marca „Thomson”, împreună cu utilajele și instalațiile necesare fabricării lor, încep să se producă și în România aparate frigorifice performante.
Denumite „Frigero”, apoi „Arctic”, ele aveau o mai bună compartimentare, după cum se poate vedea și din reclamă, și un consum energetic mai mic. Capacitatea lor de depozitare era de 140, 180, respectiv 240, fiind mai mare decât în cazul modelor „Fram”.
În 1970 producția de frigidere s-a extins la Găești (județul Dâmbovița). Apariția noilor tipuri de frigidere și creșterea solicitărilor privind achiziționarea lor a determinat încetarea fabricării modelelor „Fram” la Întreprinderea Mecanică Sadu, la sfârșitul anului 1979. O parte a personalului a fost mutată temporar la Găești, iar peste doi ani s-a decis extinderea capacității de producție cu 200.000 de frigidere „Arctic” la Întreprinderea Mecanică Sadu.
Sursa: Arhivele Naționale ale României
