ÎPS Calinic Argeșeanul și primarul Constantin Panțurescu, la Zilele Asistentului Medical Argeșean de la Curtea de Argeş

A debutat Conferința ,, ZILELE ASISTENTULUI MEDICAL ARGEȘEAN”, Ediția a VI-a, cu tema ,,INDIFERENT DE LOC, ÎN ORICE CONDIȚII, ACCES LA SĂNĂTATE”.

Asistenții medicali din Curtea de Argeș au fost primii sărbătoriți într-un cadru festiv. Evenimentul a fost organizat de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), filiala Argeș, în contextul în care data de 12 MAI este declarată ZIUA INTERNAȚIONALĂ A ASISTENTULUI MEDICAL.

Emoția a fost sentimentul care i-a cuprins pe cei prezenți deoarece organizatorii au structurat evenimentul pe câteva puncte cu impact major. Pentru început a fost difuzat un scurt film de prezentare a profesiei de asistent medical care a surprins foarte bine atât partea profesională, cât și cea sufletească. Conducerea Ordinului Asistenților Medicali Argeș a înmânat trofee, personalizate, asistenților medicali care s-au remarcat în desfășurarea activității, dar și Secției Medicală a Spitalului Municipal din Curtea de Argeș.

Alături de Înalt Preasfinția Sa Calinic Argeșeanul, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, au onorat cu prezența sărbătoarea asistenților medicali primarul orașului regal, Constantin Panțurescu, managerul Spitalului Municipal Curtea de Argeș, Viorel Popescu, directorul executiv DSP Argeș, Sorina Honțaru, medicul George Mihail Man, decanul Facultății de Științe din cadrul Universității din Pitești și consilierul local Ana Maria Roventa.

Președintele OAMGMAMR Argeș, Estera Stămoiu, a evidențiat susținerea și implicarea majoră a autorităților locale în proiectele de sănătate derulate la Spitalul Municipal din Curtea de Argeș.

De asemenea, invitații au putut urmări un film despre implicarea Casei Regale a României în serviciul sanitar și despre prezența Reginei Maria pe câmpul de luptă pentru a îngriji soldații răniți.

Toți asistenții au primit flori însoțite de felicitări, iar invitaților speciali le-au fost oferiți brăduți .

Aniversarea care a debutat la Curtea de Argeș va continua, în zilele următoare, la Câmpulung, Mioveni și Pitești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.