Directorul Administrației Naționale de Meteorologie a declarat, astăzi, la RFI, că, “până când populaţia României nu înţelege că nu trebuie să plece la drum pe Cod Portocaliu, va fi foarte greu de gestionat aceste situaţii”.

“Statistica arată că în ianuarie sunt de regulă patru viscole în România şi acum suntem la primul viscol. Urmează miercuri al doilea viscol, dar mai uşor decât ăsta. Prin urmare, două viscole în ianuarie nu reprezintă ceva neobişnuit. Numai că într-adevăr acest viscol a fost destul de lung ca timp. Adică un viscol în România durează cam 48 de ore, aici discutăm de două zile, două nopţi şi iată, pentru câteva judeţe se prelungeşte până diseară, ar fi a treia zi. Deci ăsta e un lucru neobişnuit, într-adevăr, lungimea intervalului pe care se manifestă fără întrerupere viscolul”, a afirmat Sandu. “Mâine, nemaifiind vânt, chiar dacă ninge, va ninge slab. De miercuri dimineață, până joi dimineață, cu probabilitate foarte mare, ANM va emite din nou avertizări pentru un viscol tot pe sudul țării. Atâta timp cât populația nu înțelege că nu trebuie să plece la drum pe Cod Portocaliu, va fi foarte greu de gestionat aceste situaţii”, a mai spus directorul ANM. (sursa: Jurnalul Național)

Comments

comments

DISTRIBUIȚI